Caută
Close this search box.

Eliminarea lui Dragnea

rodica sarmas furnea

Se ascut cuțitele sau se ridică eșafodul. Nimeni nu știe forma în care se pregătește eliminarea liderului Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, nici chiar cei care au gândit debarcarea. Cert este că principalul partid politic din România are experiența suprimării propriilor șefi, motiv pentru care înclin să cred că execuția lui Dragnea va ieși ca la carte.

În același timp, nici Liviu Dragnea nu are tipologia clasică a foștilor lideri PSD. Abilitatea a luat locului obrazului subțire. Cel mai important rămâne însă felul în care a pus la păstrare informații și secrete despre apropiați, asigurându-și o putere de manipulare nemărginită. Iată profilul celui mai versat personaj din politica dâmbovițeană.

De fapt, este vorba mai degrabă despre o politică de Teleorman, căci oamenii de încredere ai lui Dragnea, jumătate din județ, sunt presărați în funcții de la vârful guvernului până la cea mai neînsemnată instituție culturală. Aici se dă adevărata bătălie, care pare cel puțin în prezent câștigată de gruparea teleormăneană: controlul copleșitor al instituțiilor statului.

Personal, nu cred în acest moment în agonia șefului PSD, chiar dacă  se vorbește că octombrie este luna plecării definitive din politică.

Sursele ne dau ca sigure două variante de premieri, Corina Crețu sau Tudose. Alegerea corectă ar fi blonda lui Ion Iliescu, simpatizată de toate taberele pesediste, plină de tact și cu o poziție excelentă în instituțiile europene. Corina Crețu este de asemenea protejată de doi foști premieri cu rezonanță, char dacă ei par că au fost trași pe linie moartă: Adrian Năstase și Victor Ponta.

De cealaltă parte, Tudose, chiar dacă este prea puțin carismatic pentru marea masă a electoratului de stânga, e o figură apreciată în partid, fiind considerat un om de cuvânt, adică un fel de pasăre rară prin structurile politice.

Să rememorăm etapele vizibile ce preced debarcarea lui Liviu Dragnea. De fapt, vorbim despre două lucruri importante, care au trecut de vigilența și scutul de apărare al liderului: ieșirea violentă a Gabrielei Firea și scrisoarea anti-Dragnea. ”Suntem destul de mulți cât să contăm în Cex”, a spus șefa Primăriei Generale, întrebată câte persoane susțin faimoasa scrisoare.

Firea continuă să lupte pe toate fronturile și cu toate mijloacele, fără sa dea semne de oboseală. Am mai spus-o, are cuvintele la ea și stie că va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, chiar dacă i se retrage sprijinul politic. Altfel, nu pot să cred că, atunci când îl susținea, nu era conștientă că Dragnea e același personaj de azi.

Dar politica se joacă dur, mai ales la București, unde susținerea intereselor se face pe bani grei. Ca și libertatea, de altfel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri