Caută
Close this search box.

Firea: Carmen Dan a fost prima pe lista lui Dragnea pentru postul de premier, după schimbarea lui Tudose. Nu au fost de acord colegii

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei și vicepreședinte al PSD, susține că, după schimbarea Guvernului Tudose, Liviu Dragnea, liderul PSD, a vrut să o propună pe Carmen Dan pentru a prelua funcţia de premier, însă nu a primit acordul celor din conducerea partidului.

Gabriela Firea i-a reproșat lui Liviu Dragnea că nu a luat nici măcar cuvântul în timpul CExN al PSD de la Neptun, atunci când i-a cerut demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, moment în care Firea a afirmat că prima opțiune a liderului PSD pentru înlocuitorul lui Mihai Tudose la Palatul Victoria a fost Carmen Dan.

Când am văzut că dl președinte nici măcar la nivel de principii nu ia cuvântul, nu neapărat în apărarea mea, că era evident că între mine și dna ministru recomandată de domnia sa să fie ministru – și chiar inițial era era propusă, după ce a căzut guvernul Tudose, ca dna ministru să fie prim-ministru, dar nu au fost de acord colegii noștri.

A fost prima pe listă, prima pe lista dlui Dragnea, ca dna ministru de Interne să fie prim-ministru…”, a spus Gabriela Firea la România TV.

Gabriela Firea i-a cerut, sâmbătă, la ședința CExN, demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, dar propunerea ei a căzut la vot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri