Caută
Close this search box.

„Înapoi în iarnă” sau terapie politică

Pe 28 septembrie, ora 19.00, la Teatrul unteatru se va relua spectacoul ”Înapoi în iarnă”, pe un text al Andreei Borțun, care semnează și regia montării.

Spectacolul spune povestea a doi frați care se reîntâlnesc după mai bine de zece ani, în timpul unor proteste. Ea revine în țară cu dorința de schimbare. Ambii, însă, caută să înțeleagă cine sunt. Pe fundalul acestor proteste care par fără sfârșit – anti-corupție, LGBT, anti-LGBT – protagoniștii sunt martorii ascensiunii și căderii politice a tatălui lor, antihristul poporului revoltat.

O dată cu ei, devenim și noi suntem martorii acestei povești despre criză identitară, familie și maturizare, care ne întreabă pe fiecare ce am moștenit de la ai noștri. Este o poveste despre vinovăție și frică, despre Cain și Abel, despre dragoste și ură, pe fundalul unei Românii în tranziție.

În rolul principal feminin o puteți revedea pe Cosmina Stratan, cunoscută de publicul din România, și nu numai, din pelicula lui Cristian Mungiu „După dealuri”, câștigătoarea premiului pentru „Cea mai bună actriță” în cadrul Festivalului de Film de la Cannes 2012.

Cu ocazia reluării spectacolului, agenția de creație Glitch Shop a gândit un nou vizual, inspirat de celebra scenă în care Salomea primește capul lui Ioan Botezătorul pe un taler de argint.

Noul afiș „Înapoi în iarnă“ vorbește despre o reinterpretare a răzvrătirii copiilor împotriva părinților și a moștenirii pe care aceștia ne-o dau mai departe, fie că ne dorim, fie că nu. Spectacolul nu vorbește doar despre conflictul dintre părinții biologici și copii, ci și despre falia creată între stat și fiii săi. Această montare este prin urmare un excelent exercițiu de terapie politică.

„Cum te definești în raport cu locul în care te-ai născut, cu epoca în care trăiești și mai ales cu cei care te-au crescut? Ce iei de la ei și, mai ales, ce știi că iei? Îți învingi tatăl sau devii tatăl? Se moștenește răul în familie sau poate fi ignorat? Pe fundalul unei neliniști sociale (mai relevante ca niciodată astăzi), doi frați își caută identitatea. O vor găsi până la final? Posterul spectacolului încearcă să răspundă la aceste întrebări. E o posibilă declarație de independență. Independență față de toate forțele care ni se impun”. (Dan Stănescu, Glitch Shop)

După reprezentația din București, „Înapoi în iarnă“ se oprește la Piatra Neamț. Spectacolul, selecționat în cadrul Festivalului de Teatru Piatra Neamț, se va juca pe 30 septembrie, de la ora 22.00, la Sala Mare a Teatrului Tineretului.

Proiect cultural co-finațat de AFCN
Parteneri: BRD, unteatru, sub25

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri