Îngeri și demoni în “Călugăriţa: Misterul de la mânăstire”

După ce o tânără călugăriţă de la o mânăstire din România se sinucide, un preot cu un trecut zbuciumat şi o măicuţă novice sunt trimişi de Vatican să investigheze cauzele. Împreună trebuie să descopere secretul profan care ameninţă abaţia. Riscându-şi vieţile, credinţa şi chiar sufletele, aceştia se vor confrunta cu forţa malefică a calugăriţei demonice, pe care publicul a mai văzut-o în filmele Trăind printre demoni. Toate acestea vor transforma mânăstirea într-un câmp de luptă îngrozitor între cei vii şi cei blestemaţi.

În distribuţie: Demian Bichir, Taissa Farmiga, Jonas Bloquet, Charlotte Hope, Ingrid Bisu, Bonnie Aarons

Corin Hardy regizează filmul după un scenariu scris de Gary Dauberman (It), bazat pe o poveste de James Wan şi Dauberman. Richard Brener, Walter Hamada, Dave Neustadter, Gary Dauberman, Michael Clear şi Todd Williams sunt producători executivi.

În filmul „Călugăriţa: Misterul de la mănăstire” joacă actorul nominalizat la Premiile Oscar, Demian Bichir (cunoscut pentru „A Better Life”) în rolul Părintelui Burke, Taissa Farmiga (cunoscut pentru serialul de televiziune „American Horror Story”) în rolul Maicii Irene, şi Jonas Bloquet (cunoscut pentru „Elle”) în rolul unui sătean de-al locului, Frenchie. Distribuţia îi include şi pe Charlotte Hope (cunoscută pentru serialul de televiziune „Game of Thrones”) în rolul Măicuţei Victoria, de la mănăstire, pe Ingrid Bisu (cunoscută pentru „Toni Erdmann”) în rolul Măicuţei  Oana, şi pe Bonnie Aarons, care a jucat în „The Conjuring 2” în rolul personajului principal.

Un fan devotat al filmelor, şi mai ales al personajului Călugăriţei, regizorul Corin Hardy, povesteşte: „Ceea ce mi-a plăcut când am văzut prima oară personajul Călugăriţei a fost misterul. Nu se dădea nicio explicaţie despre ea, dar modul în care arăta şi în care se comporta era absolut cutremurător. Are o personalitate reprezentativă perfectă pentru genul horror, veşmintele sale monahale îi obstrucţionează chipul şi îi învăluie trupul, mâinile şi picioarele, astfel încât pare inumană. De parcă ar pluti fără ca picioarele ei să atingă pământul.”

Demian Bichir, care joacă rolul Părintelui Burke, spune că a fost imediat atras de povestea paranormală descrisă în scenariu. „Mi-au plăcut locurile spectaculoase în care se desfăşoară acţiunea şi mi s-a părut că Părintele Burke e unul dintre cele mai ofertante personaje. Scenariul era foarte bine scris, complex şi profund în extrem de multe feluri.”

Jucând rolul novicei Măicuţe Irene, şi Taissa Farmiga a fost atrasă de scenariu. Ea afirmă: „Mi-a făcut o mare plăcere să citesc scenariul lui Gary. Cred că ceea ce demonstrează ce fel de scriitor este faptul că într-o poveste terifiantă şi care te bântuie, el a reuşit să ţeasă momente de haz pentru ca publicul să se simtă bine pe tot parcursul filmului. E ca şi cum te-ai da într-un montagnes russes în care ai parte de toate suişurile şi coborâşurile incitante.”

În meşteşugirea poveştii, Dauberman şi Wan s-au cufundat în bogatul şi întunecatul stil gotic asigurat de către cadrul de rău augur în care se desfăşoară acţiunea: un castel din România, loc care îşi are rădăcini adânci în genul horror. În film, castelul a fost preluat de către Biserică şi a funcţionat ca mănăstire de-a lungul a multor ani. Pentru a adânci şi mai mult groaza, mănăstirea este izolată, iar călugăriţele şi-au impus să-şi ducă viaţa in sihăstrie, total rupte de restul lumii.

Dauberman afirmă: „Se află într-un mare oraş aflat la poalele Munţilor Carpaţi, dar sunt izolate. Coridoarele sunt lungi şi boltite iar înăuntru se află o biserică semeaţă; lucrurile astea nu le vezi într-o casă. Imaginaţi-vă o tânără aflată în noviciat care intră pe porţile acelui castel. Brusc, te simţi foarte mic în comparaţie cu acest fundal uriaş şi la tot pasul se află cotloane întunecate de unde se poate ivi ceva înspăimântător. Castelul amplifică senzaţia şi totul devine mai înfricoşător.”

Wan adaugă, „Aceste călugăriţe sunt efectiv captive în această mănăstire şi trebuie să ţină sub control această entitate demonică care s-a strecurat la suprafaţă. Încercarea de a opri diavolul să pătrundă în lumea noastră… e o povestire gotică clasică.”

În rolul Măicuţei Victoria, Charlotte Hope spune că, asemenea colegilor săi, Călugăriţa Demonică i-a lăsat o impresie profundă. „Ţin mite cadrul din ‘The Conjuring 2’ în carte apare acea pictură şi nu-ţi dai seama că e o pictură… apoi apare ea. E terifiant; m-a îngrozit o lungă perioadă de timp. Şi acum să se turneze un film care îi explică existenţa… e absolut fascinant.”

În privinţa rolului său, Hope declară: „Nu vreau să dezvălui prea multe, dar pot spune că e un element catalizator pentru evenimentele ce se vor desfăşura în film. Iar Măicuţa Victoria are la rândul ei parte de momente grele”, adaugă ea codificat.

Hardy îi apreciază devotamentul lui Hope pentru a întrupa cât mai bine personajul. „Charlotte este o actriţă frumoasă şi un om frumos. A fost distractiv să asociezi acest lucru cu ceva hidos, iar ea a făcut faţă cu brio”, se amuză el.

O altă cheie a investigaţiei o reprezintă Măicuţa Oana, care încalcă jurământul tăcerii depus de măicuţe pentru a o avertiza pe Măicuţa Irene despre prezenţa demonică pe care trebuie să o înfrângă cu ajutorul rugăciunilor: În mănăstire nu este voie să se oprească rugăciunile, nici măcar pentru o clipă… indiferent ce se întâmplă.

Realizatorii filmului au distribuit-o pe actriţa de origine română, Ingrid Bisu, în rolul Măicuţei Oana. „Cred că Măicuţa Oana se vede pe sine în Măicuţa Irene. Aşa a fost şi ea la început: încrezătoare. Aşa că încearcă să o ajute”, spune Bisu.

Safran ne destăinuie: „Mi s-a părut fascinantă această idee a rugăciunilor fără de sfârşit; va conduce către câteva secvenţe în urma cărora spectatorii vor înţepeni de frică şi pe care le vor adora. Iar Ingrid joacă un rol important în această ţesătură.”

Bisu recunoaşte că s-a simţit atrasă de rol fiindcă, pe când era doar o copilă, a cochetat pentru scurt timp cu ideea de a deveni călugăriţă. Pentru a-şi pregăti rolul pe care îl va avea în sihăstrie, aceasta a vizitat câteva mănăstiri şi a stat în tăcere timp de ore întregi. Pe platou, a avut întotdeauna la îndemână căşti pentru a asculta rugăciuni. Bisu explică: „Am învăţat cât de importantă este tăcerea în lumea lor izolată. Ai voie să vorbeşti doar dacă e nevoie. Măicuţa Oana îşi asumă un mare risc încălcând această regulă, fiind în pericol să fie pedepsită pentru că vorbeşte cu Măicuţa Irene despre ceea ce se întâmplă acolo, aceasta ştiind prea bine că va suporta consecinţele.”

Există însă o măicuţă care nu se teme, ci, mai degrabă deţine controlul, având o accepţiune nelumească asupra mănăstirii. Bonnie Aarons se întoarce în rolul pe care l-a jucat în „The Conjuring 2”, devenind din nou personificarea Călugăriţei Demonice.

Aducându-şi aminte de momentul în care a dat probă pentru obţinerea rolului din filmul anterior, Aarons spune: „Am auzit doar cuvintele ‘Un film de James Wan’. Şi a fost îndeajuns pentru mine. Îl consider genial şi sunt o fană înfocată a filmelor sale. Nu mi se dăduse scenariul, ci doar mi se spusese să intru şi să-i bag pe toţi în sperieţi”, spune ea zâmbind.

Şi a funcţionat.

Safran remarcă: „James a avut o perspectivă foarte specifică vizavi de cum îşi dorea să arate Călugăriţa Demonică. Am văzut mulţi actori dând probă, dar când am văzut-o pe Bonnie, cu trăsăturile unice ale chipului său, toată lumea a spus: ‘Exact asta ne dorim. Aceasta este actriţa care va interpreta rolul.’”

Hardy, de asemenea, nu şi-a putut imagina pe nimeni altcineva în rolul principal al filmului „Călugăriţa: Misterul de la mănăstire.” „A fost foarte important ca Bonnie să joace rolul. Desigur, în viaţa de zi cu zi nu e înfiorătoare, dar atunci când e machiată şi poartă veşmintele de călugăriţă, are o prezenţă înfiorătoare.  A fost extrem de tulburător”, recunoaşte acesta.

Restul distribuţiei este de acord cu acest lucru. Bichir notează: „Ţin minte că am turnat o scenă în care mă rugam şi ştiam că Bonnie urma să fie în spatele meu întrupând-o pe Călugăriţa Demonică. Şi doar umbra ei m-a făcut să mi se ridice părul pe gât. A fost înfricoşător.”

Şi lui Farmiga i s-a părut turburătoare prezenţa ei: „Mi-am dat toată silinţa, mai ales noaptea, să nu-mi dau voie să mă gândesc că acel chip demonic va veni către mine”, recunoaşte aceasta.

Aarons este încântată că a reuşit să creeze această impresie. „Asta îţi doreşti întotdeauna ca actor, să să te strecori în mintea publicului. Ador faptul că oameni din toată lumea m-au căutat pentru a-mi spune că sunt bântuiţi şi au coşmaruri din cauza Călugăriţei Demonice.”

Maria ne Arată Calea

Filmul „Călugăriţa: Misterul de la mănăstire” a fost turnat în totalitate în România, în diferite locaţii istorice, în Bucureşti şi în împrejurimile sale, dar şi în Transilvania, în special în două castele din secolul al XIV-lea şi într-un fort medieval abandonat, fapt ce a contribuit la autenticitatea estetică a acestui horror clasic. Unele scene de interior au fost filmate pe platourile studiourilor Castel Film Bucureşti.

Pentru a-l ajuta să obţină un aspect gotic al filmului, Hardy a cerut ajutorul directorului de imaginea, Maxime Alexandre, şi designerului de producţie, Jennifer Spence, care au colaborat în trecut la filmul „Annabelle: Creation.” Echipa care a ajutat la realizarea filmului a fost mixtă, cu membri din SUA, Europa şi România.

Alexandre, care turnase deja opt filme în România, comentează: „Corin a fost extrem de precis în privinţa viziunii sale şi ne-a pus la dispoziţie pagini întregi cu desene pentru a transforma în realitate ideea sa. A fost minunat să dăm culoare şi formă acelor schiţe în alb-negru.”

Spence adaugă: „Cel mai bun lucru în privinţa acestui film şi a faptului că am venit în România a fost proiectarea unui castel adevărat. Atunci când te plimbi pe coridoare, poţi simţi forţa vitală a trecutului. Este o atmosferă grozavă şi un loc înfiorător în care să te afli noaptea.” Căruţele trase de cai, un mijloc de transport des întâlnit pe vremuri, caprele şi oile prezente pe platouri, liliecii, cortegiile funerare, ploaia şi ceaţa, toate aceste amănunte au contribuit la ilustrarea unei lumi vechi.

În timp ce locaţiile rurale, antice, au adăugat o patină specifică, acestea au reprezentat provocări pentru echipa de creaţie a lui Hardy. „Maxine este un director de imagine talentat, care are ochi format pentru detalii”, spune regizorul. „A făcut faţă oricărei provocări şi a adus macarale telescopice video şi dolly în locaţii greu de filmat. Iar pentru Jennifer şi pentru echipa sa a fost o sarcină incredibil de grea să construiască şi să îmbunătăţească locaţiile în care se aflau castelele, locaţii care se aflau la şapte ore distanţă de locul unde eram cazaţi în Bucureşti. A creat un mediu splendid pentru film.”

Alexandre descrie întregul stil al filmului ca fiind „integrat în anii ’70 cu mult fum şi contrast adânc. În acest gen, te poţi juca foarte mult cu umbrele prin scoaterea unidirecţională în evidenţă a luminii şi reintrarea în întuneric.”

Deşi se face remarcat prin atmosfera gotică, filmul „Călugăriţa: Misterul de la mănăstire” respectă stilul tradiţional al seriei  „Conjuring„.  Alexandre spune: „Chiar şi atunci când filmul ilustrează perioade din trecut sau din prezent, există principii stilistice pe care James le-a stabilit când a turnat primul film, cum ar fi filmarea secvenţelor în ordine pe cât se poate de mult. Corin a agreat ideea şi a pus-o în practică.”

O calitate distinctă a filmului „Călugăriţa: Misterul de la mănăstire” a rezultat din diversele opţiuni de filmare pentru a încadra opiniile diferite ale personajelor principale. Alexandre explică: „Avem călătoria Părintelui Burke şi călătoria Măicuţei Irene. Călătoria ei este mai interiorizată în mintea sa, iar viziunile ei sunt mai blânde. Pentru scenele în care apare aceasta, am folosit o cameră fixă, fiindcă ajută publicul să deosebească ceea ce e real de ceea ce nu este real. Atunci când asistăm la perspectiva Părintelui Burke, am folosit camera mobilă, fiindcă acesta este cufundat în dramatismul momentului şi pentru el, totul se întâmplă în timp real.”

Castelul Corvinilor

 Pentru a găsi Mănăstirea Sfânta Carta, realizatorii filmului au luat avionul până la Bucureşti, apoi au mers cu maşina în Transilvania, petrecând ore întregi prin sătucurile izolate din regiunile istorice ale României. În Hunedoara, au găsit Castelul Corvinilor, o structură originală care se înalţă pe versantul unui munte încă din secolul al XIV-lea.

Dauberman îşi aduce aminte: „Ne aflam în inima Transilvaniei, am coborât din maşină şi am privit pentru prima oară în viaţă un castel. Era atât de frumos încât mi-a tăiat respiraţia.”

Spence a construit un platou lângă castel, fiindcă adevărata intrare se făcea pe un pod foarte lung sub care se afla un canal de apărare. Pentru a fi în concordanţă cu povestea şi cu acţiunea filmului, echipa lui Spence a fost nevoită să construiască un nou punct de acces în spatele castelului. Echipa a nivelat terenul pentru a construi platoul de filmare, apoi a luat mulaje după unul dintre zidurile castelului pentru a crea ziduri suplimentare realizate din roci asemănătoare pentru a se integra cu construcţia originală existentă. Spence a angajat artizani localnici pentru a ajuta la  construirea masivelor trepte din piatră unde a fusese descoperită măicuţa care îşi luase zilele. „Unii erau sculptori şi un exemplu ar fi că au cioplit în piatră cuvântul ‘păcătoşi’ în despicăturile căruia se scurge sângele”, detaliază aceasta.

Platoul de filmare al lui Spence a fost atât de convingător încât atunci când Bichir a intrat pentru prima oară, a crezut că este adevărata intrare în castel. Proprietarii castelului au fost, de asemenea, atât de încântaţi de porţiunea nou construită, încât au cerut ca platoul de filmare să rămână intact pentru îmbogăţirea castelului şi viitorii turişti.

Toţi copacii au fost aduşi şi plantaţi pentru a crea o atmosferă potrivită şi sute de cruci au fost adăugate. În plus, echipa lui Spence a construit o statuie a Sfintei Marii în curtea Mănăstirii, tot la Castelul Corvinilor.

Castelul Bethlen

Deoarece Castelul Corvinilor nu avea toate spaţiile necesare pentru producţie, realizatorii filmului au ales un al doilea castel pentru a filma scenele de la mănăstire. Situat în vestul Transilvaniei, în satul Criş, Castelul Bethlen a fost proiectat de acelaşi arhitect medieval care a proiectat şi Castelul Corvinilor, având aşadar acelaşi stil şi potrivindu-se de minune pentru filmări. În drum spre Criş, echipa a simţit un miros apăsător de ars în acelaşi punct al drumului, în fiecare zi, fapt pentru care nu a existat nicio explicaţie. Având în vedere scopul acestora în zonă, unii dintre ei au crezut că ar putea exista de-adevăratelea spirite care bântuie anticul castel.

Castelul Bethlen a fost locul ideal pentru mănăstire, acolo unde Părintelui Burke şi Măicuţei Irene li se spune să rămână peste noapte şi acolo unde încep să aibă loc întâmplări tulburătoare. Spence descrie: „Toate camerele erau neterminate şi în dezordine, şi nu existau ferestre, aşadar a fost ca o pânză goală. Existau totuşi câteva lucruri organice pe care am ales să le continui, cum ar fi nişte blazoane cu şerpi pe tavane.” Spence a pus localnicii să construiască ferestre şi uşi după modelul celor originale care fuseseră degradate. „Nu doar că a ajutat la realizarea filmului, dar a fost şi un lucru minunat cu care am putut răsplăti locul în care filmam”, adaugă aceasta.

Fortul Mogoșoaia

A fost cea de-a treia locaţie aleasă de realizatorii filmului, în urma deplasărilor făcute în Transilvania. Baza militară abandonată avea tuneluri pentru mănăstire care duceau către cripte. Coridoarele subterane în formă de labirint erau foarte înguste, pline de mucegai, întunecate şi propice scenelor înspăimântătoare pe care Hardy le avea în minte.

Hardy a folosit cele mai bune aspecte ale fiecărei locaţii în parte, iar noaptea le aranja în photoshop ca să servească drept hartă pentru a-şi ajuta echipa să creeze o locaţie unică ce va deveni pe marile ecrane Mănăstirea Sfânta Carta.

Dauberman remarcă, „Totul s-a potrivit de minune. Mănăstirea Sfânta Carta pare a fi dintr-un film horror realizat de Hammer, situată pe un deal şi înconjurată de cruci. A fost perfect.”

Alte locaţii din Transilvania au inclus: Sighişoara, locul naşterii lui Vlad Ţepeş, cunoscut şi ca Dracula; Copşa Mare, Palatul Mogoşoaia, în care s-a filmat scena de la Spitalul Sfântul Vincent, unde s-au cunoscut Părintele Burke şi Măicuţa Irene; şi Palatul Parlamentului din Bucureşti, care a servit drept Vatican.

 Studioul Castel Film

 Fiindcă în România este interzis să filmezi în interiorul unei biserici, Spence şi echipa sa au construit Mănăstirea Sfânta Carta pe platourile studiourilor Castel Film, în Izvorani, România, sat aflat în apropierea Bucureştiului. Mănăstirea a avut ca inspiraţie Biserica Parohială Chiddingly, din satul în care Hardy a crescut, în estul Sussex-ului, Anglia.

Ne Izbăveşte de Cel Rău

Pentru a finisa aspectul gotic, Corin Hardy a adus în România pe fosta sa colegă de clasă de la Şcoala de Artă Wimbledon, Sharon Gilham, pentru rolul de designer de costume. Pentru a e documenta, Gilham s-a dus la Muzeul Ţăranului Român şi s-a informat despre costumele tradiţionale româneşti din acea perioadă. Majoritatea costumelor au fost realizate în România.

Pentru hainele de mirean ale Părintelui Burke, Gilham a folosit formele autentice ale respectivei perioade, însă a încorporat culori închise. „Corin a vrut să sublinieze partea întunecată a personalităţii Părintelui Burke”, spune aceasta. Costumul acestuia de mirean a fost confecţionat din tweed închis la culoare, iar cămăşile sale sunt toate de culoarea gri închis, cu toate că în vremea aceea, cămăşile aveau culori mai deschise sau erau albe.”

Crucifixul de la gâtul Părintelui Burke a fost găsit într-o piaţă din România. Gilham ne spune: „E un crucifix antic, din Franţa, acolo unde părintele Burke a avut parte de întâmplările care încă îl bântuie.”

Costumaţia albă pentru Farmiga a fost creată special pentru ca această să poată fi văzută mişcându-se în locurile întunecate. „Modul în care este turnat filmul se potriveşte perfect cu acest costum. Are o luminozitate aparte care se îmbină de minune cu atmosfera. Ador momentele în care doar o parte a camilafcei se întrezăreşte prin întuneric sau lumina cade pe o parte a costumului”, spune Gilham.