Caută
Close this search box.

Parchetul General anchetează sustragerea de Vâlcov a protocolului publicat de acesta

parchetul general

Parchetul General a făcut verificări la unitățile de parchet din Constanța, inclusiv la Parchetul Curții de Apel Constanța, de unde ar fi fost sustras protocolul secret SRI-PG din 2016, dat publicitătii de consilierul premierului, Darius Valcov, au declarat surse avizate.

O echipă a Parchetului General a fost zilele trecute în control la Parchetul Curții de Apel Constanța, din seiful căruia ar fi dispărut protocolul. Verificările s-au făcut în dosarul sustragerii protocolului secret SRI-DNA.

Informația este cu atât mai relevantă, cu cât candidatul pentru șefia DNA propus de ministrul Justiției Tudorel Toader vine de la Constanța. Este vorba de adjunctul procurorului general al Parchetului Curții de apel Constanța, Adina Florea.

În urmă cu o săptămână, purtătorul de cuvânt al Parchetului General, procurorul Alexandru Ionescu, a confirmat oficial pentru G4Media.ro că s-a constituit un dosar penal pentru încălcarea articolului 305 din Codul Penal în cazul protocolului secret publicat pe Facebook de consilierul premierului, Darius Vâlcov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri