Caută
Close this search box.

Penibil: CR7, eliminat pentru că ar fi … tras de păr adversarul

Germanul Emre Can (24 de ani) nu l-a putut ierta pe compatriotul său, arbitrul Felix Brych, pentru cartonaşul roşu controversat acordat lui Cristiano Ronaldo (33 de ani) în minutul 29 al meciului Valencia – Juventus 0-2. Din spusele mijlocaşului central al „Bătrânei Doamne”, centralul l-ar fi trimis mai repede la cabine pe CR7 (Ronaldo) pentru reacţia de după căderea lui Murillo, când l-a tras de păr pe fundaşul gazdelor.

Cu toate că mulţi şi-au schimbat opinia şi au considerat că Brych nu a greşit atunci când l-a ascultat pe adiţional şi a scos din buzunar cartonaşul roşu, spusele lui Emre Can vin să-i contrazică. În interviul acordat după cele 90 de minute de pe Mestalla, mijlocaşul venit în această vară la Torino a dezvăluit că, din ce a auzit, „roşul” ar fi survenit ca urmare a gestului nesportiv făcut de Ronaldo în finalul fazei, când a şi început un mic conflict cu Murillo: „Ăsta trebuia să fie un cartonaş roşu? Tocmai l-am auzit pe arbitru spunând că l-a eliminat pe Cristiano pentru că l-a tras de păr (n. red – pe Murillo).Nu suntem femei, jucăm fotbal! Dacă dai cartonaş roşu pentru aşa ceva, poţi fi eliminat pentru orice fault pe care îl faci. 100% acesta nu e un cartonaş roşu!”, a declarat Emre Can, pentru nemţii de la DAZN.

Eliminat pentru a 11-a oară în carieră şi pentru prima dată în 154 de meciuri în CL, Ronaldo riscă o suspendare de trei meciuri, care l-ar putea face să rateze dubla cu Manchester United, din etapele trei şi patru ale fazei grupelor Ligii Campionilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri