Politicianul Vasile Dâncu, în doliu. Poetul din Runcu-Salvei s-a stins din viață

Politicianul Vasile Dâncu se află în doliu, după ce i-a murit, duminică, tatăl.

Tatăl politicianului, Vasile Dâncu, poet autodidact, s-a născut și a trăit în Runcu Salvei, județul Bistrța-Năsăud.

Poet ţăran sau ţăran poet, așa a fost denumit în perioada comunistă, trecând însă cu mult această etichetă din punct de vedere stilistic. Scriitorii îi spuneau badea Vasile, iar sătenii îi ziceau domnul Dâncu. Important e ce spunea Vasile Dâncu, care adesea mărturisea că nu poate trăi dacă nu ţine o carte în mână. De câte ori a avut bani, a coborât în Năsăud ori în Bistriţa şi şi-a umplut traista cu cărţi.

Vasile Dâncu, născut la Runcu-Salvei în primăvara anului 1939, rămâne toată viaţa în satul său. Pe casa din lemn, o plăcuţă cu numărul 196. „Fixat sunt pe veci pe-o culme de deal,/ n-am zeppelin, n-am aripi/ doar bietul dor de ducă/ îmi poartă gândul/ prin multele cetăţi./ Mi-s drumurile scurte/ şi se suprapun/ ca firele de aţă pe un ghem.” Autodidact. Membru al Uniunii Scriitorilor. Publică cinci volume. „Despre anii de şcoală/ n-am multe de spus,/ au fost numai patru/ şi s-au rostogolit/ ca nişte mere/ pe-o coastă de deal./ Mi-au rămas să port,/ la reverul aducerii aminte,/ creionul cu lemn galben/ şi o fată cu ochi negri/ căreia nu-i plăceam.”

Ţărănia aristocrată a lui Vasile Dâncu se rosteşte printr-o voce care merită auzită. Ea s-a construit, poem după poem, ca semeţ far între dealuri, gata să tălmăcească, dar şi să răstălmăcească rosturi pentru tot ce poartă cu ele vânturile valurile. (Irina Petraș, Cuvânt înainte la volumul „75 de poeme”, 2015)

„Chiar de n-am acoperire-n aur
pentru multe
din versurile mele
tu iartă-mă, zeiță,
sunt truditor cu sapa.