Caută
Close this search box.

Povestea incredibilă a noii vedete braziliene Richarlison

Richarlison (21 de ani) a debutat pentru prima reprezentativă a Braziliei în partidele amicale disputate de selecţionata lui Tite, împotriva Statelor Unite şi statului El Salvador.

Atacantul lui Everton a jucat 15 minute în meciul cu americanii şi 54 de minute cu El Salvador, când a marcat şi două goluri. Sud-americanul are o poveste de viaţă impresionantă, pe care a povestit-o într-un interviu acordat pentru cotidianul AS. Acesta vindea bomboane şi îngheţAată în adolescenţă pentru a-şi ajuta părinţii, dar a continuat să creadă în visul său de a ajunge fotbalist: „Am locuit cu unchiul meu, pentru că el stătea mai aproape de terenul de antrenament şi nu aveam bani pentru autobuz. Vindeam bomboane şi îngheţată pe strazi, iar alteori lucram la câmp pentru a-mi ajuta părinţii.

A trebuit să fac acest sacrificiu pentru a-mi putea îndeplini visul, acela de a deveni fotbalist. Am învăţat să am răbdare şi să perseverez, am învăţat să cred. Nu am degete pentru a putea număra cluburile care m-au refuzat.

Dar nu am renunţat. Am fost pe punctul de a o face, dar am continuat să cred. Mi-am dat ultimii bani pentru un drum la Belo Horizonte şi am reuşit până la urmă să impresionez la un trial. Dacă nu reuşeam, nu aveam bani de întoarcere. Erau 600 de kilometri până acasă”, a povestit Richarlison pentru AS.

Richarlison a ajuns în Premier League în vara anului 2017, la Watford, fosta echipă a lui Costel Pantilimon, care l-a cumpărat de la Fluminense pentru aproximativ 12 milioane de euro. Acesta a mai evoluat la America Football Club între 2015 şi 2016.

Cinci goluri şi cinci pase decisive în 41 de meciuri pentru Watford sunt cifrele brazilianului din sezonul trecut, pentru Watford. Acesta a avut un start bun de campionat în tricoul lui Everton, marcând de trei ori în tot atâtea partide. 39 de milioane a plătit clubul de pe Merseyside pentru a-l aduce pe Goodison Park.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri