Caută
Close this search box.

Președintele Donald Trump la ONU

Foto: Magna News

Discursurile importante ale președintelui Americii, Donald Trump, sunt întotdeauna atent concepute și responsabile, iar ele nu pot fi echivalate cu exprimările sale spontane care excelează în paradoxuri deconcertante și șocante, chiar dacă și aici se ascunde o strategie a comunicării. Că atâta lume, de tot felul, de la oameni politici și experți în politică la marele public, le aplică aceeași unitate de măsură este probă fie de cunoaștere precară sau superficialitate, fie de felurite interese. Discursul recent din incinta ONU se încadrează întru totul în această conduită.

Pe cât de substanțial și incitant este mesajul prezidențial urbi et orbi, pe atât de emoționale și senzationaliste sunt reacțiile presei influente din viața internaționala. Feed-backul discursului a fost stupefiant de negativ, persiflator dar și superficial, facil, epidermic. Cum altfel ar putea fi interpretat titlul care s-a rostogolit vertiginos pretutindeni că Trump s-ar fi făcut de râs, la propriu, în fața șefilor de stat ai lumii din primele fraze pronunțate de la tribuna ONU? Noianul de comentarii generate de textul prezidențial american abundă în exemple care confirmă parcă aprecierea vorbitorului că trăim într-o lume “din ce în ce mai haotică”. Căci epitetelele care s-au prăvălit peste textul său aici converg. Calificativele diverșilor comentatori acoperă toată gama posibilă, de la insultă la apreciere entuziastă (acestea din urmă, mult-mult mai puține, e drept). Culmea insolenței o ating câteva ziare de prin Franța care titrează:”Declarații nebunești ale lui Donald Trump în fața lumii”. Declarații – zic ele – “provocatoare, megalomane, agresive, egocentrice”. Ceva mai clemente, alte opinii acuză un discurs hilar, absurd, insolit, arogant, autoritar. Alții, însă, dimpotrivă, apreciază textul drept sincer, îndreptat spre viitor, “din inimă de patriot”, antiglobalist și antimultilateralist și văd în el o alternanță “ între “complimente și amenințări”.

Ce a spus, de fapt, în discursul său la ONU, președintele Statelor Unite?

  1. A prezentat performantele din ultimii doi ani, cei ai Administrației sale, care “a făcut mai mult decât aproape oricare alta din istoria țării noastre”. Și exemplifica. Economia – avant fără precedent. O bogatie cu 10 000 miliarde dolari mai mare. Bursa – la un nivel istoric. Cererile de alocație pentru șomaj – la nivelul cel mai scăzut din ultimii 50 de ani. Șomajul – cel mai scazut din istorie la afroamericani, hispanici, asioamericani. S-au creat patru milioane locuri de muncă. Cea mai mare scădere de impozite și reforme fiscale din istoria SUA. Finanțare record pentru armata. (Iar tot acest bilanț a fost însoțit de o explozie de râsete, de parcă ar fi fost cea mai reușită glumă din istorie.)
  2. Elogiu patriotismului și afirmarea “dreptului fiecărei națiuni de a-și urma propriile cutume, credințe și tradiții”. Dar și disponibilitatea Americii de a colabora cu alte state, respingând “guvernanța, controlul și dominația pe plan internațional”.
  3. Progrese și eforturi în reglementarea problemelor din Peninsula Coreeană, Orientul Mijlociu. Pericolele pe care se insistă astăzi sunt, în primul rând, nuclearul iranian și terorismul.
  4. Comerțul trebuie să fie “echitabil și reciproc”, acordurile “disfuncționale și viciate” – renegociate, iar aici a fost citată în principal China.
  5. Instituții precum Comitetul pentru drepturile omului, Curtea Penală Internațională, OPEC, atentează la suveranitatea Statelor Unite. “America e guvernată de americani. Respingem ideologia mondialismului”.
  6. Migrația necontrolată trebuie reglementată de către fiecare țară.
  7. ONU trebuie să fie “mai eficientă și mai responsabilă”. Finanțarea ONU de către SUA va fi redusă sub 25 la sută din bugetul Organizației.
  8. Ajutorul american pentru străinătate trebuie revizuit.
  9. India, Arabia Saudită, Israelul, Polonia au făcut progrese pe calea reformelor.
  10. “Să alegem un viitor al patriotismului, prosperității și mândriei”.

Din acest discurs de peste jumătate de ora, care dintre epitetele sus înșirate, inclusiv secvența hilariantă inițială, s-ar potrivi? Vorba președintelui Trump: “Nu mă așteptam la reacția asta, dar e-n regulă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri