Caută
Close this search box.

Primele nume vehiculate în PSD de noi miniștri după remaniere

remaniere

Au apărut primele nume de potențiali miniștri vehiculate în PSD la remanierea anunțată după referendum. Surse din partid au declarat pentru G4Media.ro că Eugen Nicolicea este varianta de înlocuire a ministrului justiției, Tudorel Toader. Numele lui Nicolicea a fost vehiculat și la secretariatul general al guvernului, însă postul a fost între timp ocupat de Toni Greblă. La Educație ar fi două nume vehiculate: Ecaterina Andronescu și Daniel Breaz, senator PSD de Alba și rectorul Universității 1 Decembrie din Alba Iulia.

De altfel, Ecaterina Andronescu a confirmat, joi, la Realitatea TV, că Liviu Dragnea i-a propus să fie ministru și că nu i-a dat un răspuns. Ministrul Educației Valentin Popa, a demisionat joi din cauza schimbării modului de predare al limbii române pentru minorități, care a stârnit nemulțumirea UDMR, PSD fiind amenințat cu pierderea sprijinului parlamentar.

Pe Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș, liderul PSD ar dori să-l răsplătească cu postul de ministru de interne în locul lui Carmen Dan. Marian Oprișan ar urma să primească, tot în semn de recunoștință, transporturile. Un alt nume luat în calcul la transporturi, în locul lui Lucian Șova, este tot un apropiat al baronului Oprișan, Iulian Matache. Acesta din urmă a mai fost ministru la transporturi în Guvernul Ponta, când l-a înlocuit pe Ioan Rus.

În fine, pe lista numelor vehiculate în PSD se mai numără și Felix Stroe, de la Constanța, în locul vicepremierului Paul Stănescu la ministerul Dezvoltării. Stroe este unul dintre dezertorii din grupul dizidenților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri