Caută
Close this search box.

Real Madrid și Florentino Perez continuă vânătoarea

Campioana Europei continuă ”vânătoarea” de vedete pe Bătrânul Continent: Nabil Fekir (25 de ani) e din nou o ţintă pentru Real Madrid! Francezul a reintrat pe „radarul” campioanei Europei şi Florentino Perez îl vrea pe Santiago Bernabeu, după ce mutarea sa la Liverpool a picat, în vară. Fekir (foto) face senzaţie la Olympique Lyon, în Ligue 1, şi a fost dorit de mai multe cluburi importante.

Real Madrid are nevoie de un restart, după ce l-a pierdut pe Cristiano Ronaldo. Lucrurile merge bine cu Julen Lopetegui la cârmă, pe Bernabeu, însă „Galacticii” sunt în cautare de „sânge proaspăt”. După ce l-au readus înapoi pe Mariano Diaz, cei de la Real vor să mai extragă o „piesă” din angrenajul de succes al lui Bruno Genesio de la Lyon.

Florentino Perez îl vrea pe Fekir, căpitanul echipei şi unul dintre cei mai buni oameni de la Lyon. Real Madrid l-a vrut pe Nabil Fekir şi în perioada în care Zinedine Zidane era antrenorul echipei, totuşi acesta a fost mai aproape să ajungă la Liverpool, în Anglia. Mutarea în Albion a picat, iar Fekir a rămas în cele din urmă în Franţa.

În acest sezon, Fekir a marcat de trei ori şi a oferit două pase decisive, în cinci meciuri jucate în toate competiţiile. În total, fotbalistul cu origini algeriene, campion mondial cu naţionala Franţei în vară, a strâns 159 de meciuri, 60 de goluri şi 39 de pase decisive la OL.

60 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Fekir, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri