Caută
Close this search box.

Adrian Ţuţuianu loveşte din nou. “L-am înjurat pe Codrin Ştefănescu”

adrian ţuţuianu

O a treia înregistrare audio a fost făcută publică de România TV. Adrian Ţuţuianu povesteşte, într-o întâlnire, la Găeşti, că secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, ar da telefoane în teritoriu. În replică, Ştefănescu spune că este „o invenţie totală”.

Vicepreşedintele PSD şi lider al organizaţiei din Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, le povestea colegilor de la Găeşti, în luna septembrie, cum l-a înjurat pe Codrin Ştefănescu în sediul PSD, „de am spart geamurile de la Kisseleff”.

Motivul ar fi că secretarul general adjunct al PSD ar fi dat telefoane în teritoriu în care le spunea social-democraţilor să atace deciziile lui Ţuţuianu în Consiliul Judeţean.

În replică, Codrin Ştefănescu a declarat că este „o invenţie totală” a lui Ţuţuianu şi că acesta „vede numai conspiraţii galactice”, deşi a fost, alături de Gabriela Firea, unul dintre autorii scrisorii prin care a cerut demisia lui Liviu Dragnea de la şefia PSD.

„Discuţia de la Găeşti s-a lăsat cu foarte multe telefoane din centru şi teritoriu pentru că foarte mulţi ne-au sunat că ceva nu e în regulă cu comportamentul domnului Ţuţuianu. O să îl întrebăm la CEx.

Am avut BPN ieri şi nu l-am întrebat nici măcar cu cine a dat mâna. Eu am fost atunci la o discuţie la Târgovişte, când domnul Ţuţuianu era în război cu mai multi, prefectul, preşedinţi de CJ, cu Rovana Plumb.

Am avut atunci o discuţie amicală şi ţin minte că am fost şi la masă. Şi atunci nu am dat niciun coleg din teritoriu un telefon ca să-l saboteze pe dl Ţuţuianu. Dumnealui vede numai conspiraţii galactice, el fiind unul dintre autorii, alături de doamna Firea, ai scrisorii aceleia de tip #rezist.

Am înţeles că dl Ţuţuianu e cel mai frumos, deştept, sexi lider, la care trebuie să ne închinăm toţi din PSD şi noi toţi de altfel”, a afirmat Codrin Ştefănescu, într-o intervenţie telefonică, la România TV.

Secretarul general adjunct al PSD a adăugat că social-democraţii au fost prea permisivi faţă de Adrian Ţuţuianu.

„Noi faţă de dl Ţuţuianu am fost foarte politicoşi şi foarte permisivi. Ceea ce face dl Ţuţuianu e într-o altă linie, altă lume, paralelă. E pentru prima oară în istorie când aud un coleg care îi înjură pe toţi colegii din conducerea partidului şi din teritoriu.

Eu personal nu aş putea să stau la masă în continuare cu dl Ţuţuianu în condiţiile acestea. Eu nu ştiu ce are în cap dl Ţuţuianu, ce vrea de fapt, pentru că PSD l-a făcut de toate, e vicepreşedinte PSD, l-a făcut senator, l-a făcut ministru. Poate vrea să fie preşedintele României”, a completat Ştefănescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri