Caută
Close this search box.

BOR critică PSD-ALDE şi asocierea referendumului cu Dragnea

vasile bănescu

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, a criticat asocierea referendumului pentru familie cu Liviu Dragnea, modul de organizare, lipsa de claritate a întrebării.

„Biserica română a primit cu mâhnire rezultatul referendumului. Nu este, însă, o înfrângere a Bisericii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, într-un interviu acordat RFI.

„Sunt multe cauze pentru neîntrunirea cvorumului: politizarea evenimentului, asocierea referendumului cu Liviu Dragnea, neclaritatea întrebării puse în cadrul referendumului”, a mai declarat Bănescu.

„Cred că nu se va ajunge în societatea românească la adopția de copii de către cuplurile homosexuale. Este o tema excesiv fluturată de unii”, a conchis purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române la RFI.

Tema a fost dezbătută şi la emisiunea Puterea Ştirilor, potrivit PS News.

Întrebat dacă la eșecul referendumului a contribuit și implicarea în campanie a PSD-ALDE, partide ale căror măsuri au stârnit controverse în ultima perioadă, Vasile Bănescu a răspuns afirmativ.

”Da. Cred că da, evident. Erodarea unor partide la guvernare, atragerea lor într-o zonă a dezbaterilor publice care le sunt, în general, total nefavorabile, asocierea referendumului, care cum spuneam și data trecută, trebuia organizat de cineva…

Un referendum nu poate fi organizat din Ceruri, ci de autoritățile de pe pământ, politice, care au datoria să o facă. Dar, pe fondul acesta bine sesizat de dumneavoastră, de neîncredere, de dispreț, de detestare a unei zone din politicul românesc, asocierea referendumului cu această zonă a provocat reținerea foarte multor oameni de a veni la vot”, a declarat Vasile Bănescu la Puterea Știrilor.

Totodată, în cadrul emisiunii, Bănescu a atras atenția că au fost persoane care au vrut să profite de pe urma acestui referendum, pentru a-și crea o ”imagine publică ameliorată, de asocierea cu o temă curată”.

”Cei care și-au dorit asocierea cu el. O imagine publică ameliorată, de asocierea cu o temă curată precum, cea a referendumului. Toată lumea vorbește despre raportarea excesiv-politică, sau mai precis implicarea poate neinspirată în susținerea acestui referendum a unei persoane. Nu nominalizez, pentru că sunt persoane publice și fie îi nominalizăm pe toți, fie pe nimeni”, a mai declarat Bănescu.

Un răspuns

  1. Hm,unul din motivele #boicot,a fost chiar Biserica ca si institutie.Sunt o multime de cazuri,in care Biserica sa tot pozitionat ori contra principiilor fundamentale ale credintei ,ori contra populatiei .SI asta de peste 30 de ani .Ce credeati oare? Ca omul va uita cum va protejati homosexuali? Ca o sa uitam cum ridicati in slavi calai neamului,jandarmi ce au gazat poporul? Ca va aliati mereu cu partidele de la putere,indiferent cat de rau fac acestea poporului? Ca nu am vazut macar O DATA purtatorul de cuvant ,,sau un lider al bisericii sa ia pozitie de partea oamenilor? Ca la Colectiv ..BOR ..si „Imparatul Daniel ” au avut o pozitie ce Contravine la tot ce inseamna Crestinism,ca preoti sunt niste imbuibati ca afisati un lux orbitor TOTI in timp ce poporul sufera chiar si de foame ? Stimabililor [folosesc acest cuvand ,,ca sa raman civilizat ] NU NU O SA UITAM si o sa va taxam de cate ori o sa putem .Da..clar ..si asocierea cu partidele politice au facut rau..si nu doar psd/alde..Toate partidele ce au indemnat la vot..alianta celebra Bor cu PSD,ALDE,PNL..si PMP a fost TOXICA ..si rezultatul a fost clar.Poate cea mai serioasa palma primita de ortodoxie le la cuza si pana azi.Nici in comunism nu sa intamplat sa primiti o asemenea lovitura de la popor.Si..Sa stiti ceva..ASTA este Doar INCEPUTUL..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri