Profesoara Ana Aslan nu a lăsat statului doar patrimoniul său științific, dar și bunuri materiale, unele de patrimoniu, care au fost lăsate la voia întâmplării.
Conf.Dr. Maria Georgescu, fost director medical al Institutului de Geriatrie și Gerontologie ”Ana Aslan” declară că a găsit deteriorată, în demisolul instituției, sufrageria din piele de Cordoba a profesoarei.
”Când am ajuns la conducerea institutului am găsit în demisol, deteriorată, sufrageria, în piele de Cordoba, a profesoarei mele. M-am uitat la ea, cu durere și neputință. (…) Era nevoie de o recondiționare a sufrageriei. Institutul nu avea bani, eu eram atunci director medical, deci nu răspundeam de buget și bunuri, nu puteam să iau decizii. Mai târziu, nu știu ce s-a întâmplat. De altfel, multe dintre bunurile profesoarei Ana Aslan au fost luate de stat, iar cele ce nu erau de patrimoniu au fost ținute în altă parte, nu la institut, de către cine nu știu”, a declarat conf.dr. Maria Georgescu, într-un comentariu pe Facebook.
Conf.Dr. Maria Georgescu a mai adăugat că salonul Anei Aslan se află la Muzeul din Brăila.
Ana Aslan a atras invidia Elenei Ceaușescu
Născută la Brăila pe 1 ianuarie 1897, viitorul savant a fost cel mai mic dintre copiii soților Sofia și Mărgărit Aslan. Avea doar 13 ani când tatăl ei a murit, iar în urma acestui tragic eveniment s-a mutat împreună cu mama sa la București. Aici a absolvit „Şcoala Centrală“, în cursul anului 1915.
Între anii 1915 și 1922, Ana Aslan a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti. În cursul Primului Război Mondial a îngrijit soldaţii răniți ajunși în spitalele militare care funcționau în spatele frontului, la Iași.
La sfârșitul războiului, tânărul medic a revenit în Bucureşti, unde a colaborat cu celebrul neurolog Gheorghe Marinescu. În anii care au urmat, a lucrat în diverse instituții medicale: Spitalul Filantropia, Institutul Clinico-Medical din cadrul Facultății de Medicină Bucureşti, Clinica Medicală din Timişoara, precum şi la Spitalul CFR. În 1949, a devenit șeful Secţiei de Fiziologie a Institutului de Endocrinologie din Bucureşti.
Acolo a început să studieze fenomenele de degenerescență asociate procesului de îmbătrânire. Inițial a început să cerceteze efectele pe care le are Procaina asupra afecțiunilor reumatice.
Primul său pacient a fost un student țintuit la pat din cauza unei crize de artroză. Efectul a fost rapid, iar durerile pacientului au încetat în scurt timp. Ulterior, ea și-a continuat cercetările asupra unor bătrâni internați într-un azil cărora le-a administrat, de asemenea, Procaină. Și în acele cazuri rezultatele au fost la fel de spectaculoase ca în cazul studentului-pacient.
Dar, în plus, s-a mai constatat și că, în afară de faptul că durerile articulare cedau rapid, utilizarea terapeutică a Procainei avea și niște „efecte colaterale“: pacienții constatau că părul încărunțit se recolorează, iar pielea devenea din nou elastică și fără pigmentația maronie specifică bătrâneții.
Gloria externă nu a ferit-o însă pe Ana Aslan de ticăloșia specifică politicii comuniste. Alegerea sa în cadrul Academiei Române i-a atras invidia Elenei Ceaușescu, iar ura ,,academicianului de renume mondial“ a luat forma unei acuzații de natură penală. În 1978, colegiul de partid i-a cerut să achite 1,5 milioane de lei, bani care reprezentau contravaloarea unor taxe de spitalizare pe care ea nu le percepuse de la pacienții bătrâni și săraci.
Au urmat șapte ani de procese care au început în 1981 și s-au încheiat abia către sfârșitul anului 1987. Procese pe care Ana Aslan le-a câștigat cu circa cinci luni înainte de înceta din viață. De fapt, acei 1,5 milioane de lei îi fuseseră imputați în condițiile în care tratamentele inventate de ea aduceau anual la bugetul statului român circa 17 milioane de dolari.
Ana Aslan a murit la aproape 92 de ani, exact așa cum a spus: nu de bătrânețe, ci din cauza unei boli.
