În Italia, cel puţin 4 oameni şi-au pierdut viaţa din cauza furtunilor. 70% din centrul Veneţiei se află sub apă.

Vânt şi precipitaţii violente şi în regiunea Calabria, unde zeci de persoane au fost rănite şi una este dată dispărută. Corespondenta noastră Elena Postelnicu a transmis că cele mai numeroase pagube sunt, până la această oră, în regiunea Lazio.

Peste 300 de intervenţii din partea pompierilor la Roma, pentru crengi şi bucăţi de ţiglă sau chiar de acoperişuri de pe clădiri, căzute din cauza vântului puternic.

În regiunea Lazio, la Frosinone, doi tineri au murit în timp ce se îndreptau spre Roma, în maşina strivită de un copac. La fel a murit o altă persoană la Terracina, în aceeaşi regiune, în vreme ce la Napoli, regiunea Campania, a căzut un copac peste un tânăr în vârstă de 21 de ani, care se afla pe trotuar. Trenurile de înaltă viteză, de la Bologna spre Milano, Torino, Udine şi Veneţia înregistrează întârzieri de până la 90 de minute. Îngrijorare şi la Veneţia, pentru fenomenul numit „apă înaltă”.

159 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here