Caută
Close this search box.

Cutremur vrâncean puternic, resimţit la Bucureşti. Sunt posibile replici

cutremur

Un cutremur puternic a avut loc sâmbătă noaptea, la ora 03.38 (ora de vară). Seismul din zona Vrancea s-a resimţit în Bucureşti şi în alte localităţi din sud-estul României, cel puţin.

„Acesta a fost un seism vrâncean, având magnitudinea de 5,8 pe scara Richter, la o adâncime de 150 de kilometri. Datele acestea vor fi corectate”, a declarat pentru Magna News Mircea Radulian, Director ştiinţific la Institutul Naţional de Fizică a Pământului (INFP).

Ar putea exista replici, evident mai mici. Un cutremur mai mare nu este de aşteptat acum, dar unul de intensitate ceva mai mică decât acesta ar putea fi posibil, „pentru că uneori există astfel de seisme duble, cum a fost perechea de cutremure din mai 1990”, a declarat Mircea Radulian pentru Magna News.

Cutremurul a avut loc în apropierea oraşelor Nehoiu (17 km), Covasna (33 km), Întorsura Buzăului (37 km), Târgu Secuiesc (48 km) şi Vălenii de Munte (53 km).

Site-ul Institutului Național de Fizica Pământului a picat imediat după cutremurul din Vrancea.

Sistemul RO-ALERT nu a transmis nici un mesaj. „RO-ALERT nu este menit să transmită mesaje înaintea cutremurului. Este făcut să-l folosim pentru mesaje ulterioare”, a precizat Arafat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri