Caută
Close this search box.

Despre artă, tinereţe şi provocări în „Evocări”

Sunt la început de drum în carieră, cuvintele lor  sunt încărcate până la refuz cu emoţia tinereţii încrezătoare în tot ce e bun şi frumos pe lume.

Nu am “umblat” pe texte,  să nu ştirbesc nici “o câtime” din prospeţimea gândurilor aşternute de tinerele artiste astăzi, acum, pe hârtie, după ce, de câţiva ani,  gândurile dar şi visele lor s-au întrupat în pânze şi obiecte ţesute artistic, colorate fabulous ! Totul „hande made”.

Înainte să  le dau cuvântul, notez  câteva aprecieri legate de un vernisaj atipic care s-a transformat, pas cu pas, într-un dialog non-formal cu vizitatorii. Încerc să descriu acel  sentiment extraordinar  pe care îl transmit lucările expuse de : Ionela Apetrii, Carmen Copoceanu, Maria Alexandra Frȋncu,  Laura Greaca, Livia Greaca, Simina Mirea la Muzeul Naţional al Satului ,,Dimitrie Gusti” în Sala de Sticlă în cadrul vernisajului expoziţiei de artă textilă “EVOCĂRI”.Culori şi materiale naturale, nu e vorba doar de un trend care s-a impus în ultimii ani, e vorba despre o modalitate concretă de preluare, păstrare şi continuare a valorilor, printr-o muncă făcută cu grijă şi sfială aş zice, alegând ( dincolo de funcţia practică de a acoperi și de a proteja mai mult sau mai puțin corpul, capul  şi  de a completa, indirect, frumusețea fizică) de a  constitui, în ansamblul lui, un semn de comunicare vizuală a unei idei care se poate transforma într-o provocare. Intrăm în domeniul lor, suntem invitaţi să cunoaştem tărâmul artelor textile. Cuvântul textil/e, noţiune cu o sonoritate care ne conduce spre  industria frumosului livrat “în serie” pe piaţa de consum, se leagă de artele decorative cu care se întrepătrunde, se intercondiționează cu scopul a obține un produs care să contribuie la înfățișarea mai plăcută, mai armonioasă a purtătorului.Revenim la cele câteva “ monoloage” şi începem cu Livia Greaca care  a compus un “cuvânt înainte” sui-generis, rezumând, explicând, convingând…

“Suntem studenţi în anul al III-lea la Universitatea Națională de Arte, București, Facultatea de Arte Decorative și Design, secția Arte Textile și Design Textil, învăţăm şi ne desfăşurăm activitatea sub coordonarea doamnei profesoare Daniela Frumușeanu. Expoziția intitulată sugestiv „Evocări” a reprezentat  pentru noi prilejul unei retrospective în miniatură, o privire înapoi la momentele debutului pe scena artelor textile. Am adus laolaltă, pe simeze expuse sub ochii privitorilor, fragmente din ceea ceea ce a reprezentat  fiecare etapă de studiu în cadrul primilor doi ani de învățământ universitar. În plan afectiv, am pus împreună, produsele mâinilor și sufletelor noastre, fiecare dintre ele, reprezentative pentru vârsta noastră artistică, pentru ceea ce însumâm până în prezent”. Temele lucrărilor expuse au fost extrem de diferite și și-au găsit expresia în multiple mijloace de limbaj plastic, apelând la tehnici variate, toate având drept canal  comun de comunicare materialul textil.

Experiența noastră universitară a început la Grădina Botanică din București unde am studiat și exploatat plasticitatea, formele și cromatica mediului vegetal. Tot ce am cules – am transpus prin mijlocirea materialului textil – în imprimeuri realizate serigrafic, utilizate sub multiple forme, atât drept metraje, cât și pentru confecționarea unor articole, precum pălăriile supradimensionate.  Apoi  ne-am aplecat asupra mediului mineral, asupra acestor călători în timp, care sunt fosilele, rocile, coralii, cristalele şi am obținut imprimeuri, reprezentând interpretări actuale ale acestora.Poate cea mai provocatoare dintre teme a fost cea a anului al II-lea, care propunea opțiunea pentru o anumită regiune geografică, cultură, perioadă istorică, pe care să o aprofundăm și explorăm pe același tărâm al materialului textil. Expoziția aduce așadar în fața vizitatorilor săi lucrări care dezvoltă ornamentația unor culturi precum cea a: Egiptului, Japoniei, Indiei, a culturii Cucuteni, ori a Italiei în perioada Barocă. Cea din urmă a fost alegerea mea, motivată de importanța pe care Barocul a avut-o pe plan social în secolul al XVI-lea, o perioadă de fecunditate și prosperitate stilistică, manifestată cu predilecție în arhitectură, dar și în artele textile. În acest context, am optat pentru extragerea unor motive decorative proprii acestor arte, pe care le-am reinterpretat într-o manieră actuală, în forma imprimeurilor pentru baticuri, realizate în tehnica serigrafiei. De asemenea, am realizat lucrări tridimenionale care fac apel la aceași categorie de ornamente, amintind de brocardele baroce, pe care le-am realizat prin pictarea directă, manuală, pe materialul textil.  Am exploatat elemente amintind de stucaturile proprii edificiilor baroce, dar si detalii de vestimentație, precum evantaiul și gulerul, cărora le-am conferit noi accepțiuni. Pentru aceste lucrări am ultilizat tehnici mixte precum imprimeul manual, structurile textile manipulate și tehnica origami.”

Laura Maria Greaca  îşi prezintă, la rândul ei “ punctul de vedere”, apreciind că obiectivul principal al acestui eveniment a fost de a evoca „fapte artistice”, „întâmplări vizuale” care vorbesc despre “ structura noastră internă, a expozanților și despre traiectoria evolutivă pe care am marcat-o pe parcursul acestor doi ani. Subiectiv vorbind, această expoziție nu numai că prezintă progresul nostru artistic şi  este importantă în măsura în care fiecare lucrare este rezultatul atât al rațiunii, cât și al afectelor noastre – emoții, incertitudini, sentimente puternice, un fel de catharsis prin artă, stări pe care nădăjduim să le transmitem și publicului vizitator.
În primul an universitar, obiectul de studiu a fost extras din natura înconjurătoare, din mediu vegetal și mineral, pe care întâi l-am reprodus, apoi interpretat, l-am trecut prin filtrul originalității proprii, împrumutându-i astfel puțin din culoarea personalității noastre.

În anul al III-lea fiecare și-a ales un areal geografic și o perioadă istorică din a cărei ornamentație să se inspire pentru realizarea unei site serigrafice utilizată pentru imprimarea unor baticuri, dar și pentru a crea doua lucrări tridimensionale textile și o geantă, decorate cu motive inspirate din acea cultură.

Eu am ales Egiptul Antic, copleșită de decorativismul acestei culturi în care arta textilă, cea a bijuteriei și a mobilierului atingeau același rafinament și grad de desavârșire artistică precum artele plastice. Am fost uimită de “exuberanța” acestei culturi marcate, totuși, de o mare sobrietate. Arta Egiptului Antic nu a acoperit doar acest criteriu, al esteticului, ci a fost o artă a simbolurilor, o artă sacră, fiind cea care permitea transcedența umană și făcea legatura dintre om și divinitate, dintre viață și moarte.

Motivele decorative pe care le-am utilizat sunt în principal stilizări vegetale (floarea și frunza de lotus, de bambus, de palmier), dar și liniare și geometrice, iar paleta cromatică este una vie și bogată, care împrumută din aurul măștilor mortuare, dar și al nisipului, din albastrul cerului și al florilor și din negrul pământurilor de pe Malul Nilului, cel care asigura prosperitatea întregului regat și care făcea totodată legătura dintre viața pământeană și cea de Apoi.

Simina Mirea vorbeşte despreEvocări”  ca despre o experienţă prin intermediul căreia au dorit să transmită publicului larg etapele evoluției lor în domeniul artei. Pornind de la studiul plantelor la Grădina Botanică, urmând studiul rocilor şi al fosilelor la Universitatea București iar mai apoi alegerea unei perioade sau a unei țări cu care simțim o rezonantă.” În cazul meu, Japonia. O țară superbă şi demnă de respect atât pentru iubirea lor față de tradiție cât și delicatețea detaliilor.”

„Mă numesc Ionela Apetrii  şi privesc această expoziţie care cuprinde diverse limbaje artistice: imprimare cu sita seligrafica pe metraje lungi cu motive organice, pietre, fosile,roci și scoici, pălării supradimensionate, sculpturi textile care amintesc, fiecare în parte de ţara aleasă de noi şi de tradiţiile care le definesc, genți pictate manual cu forme neconvenţionale şi nu în ultimul rând baticurile care, având o suprafața generoasă de 150/150 m   pot fi purtate în diverse moduri, la diverse ocazii.”

Maria Alexandra Frȋncu  spune că , expoziţia  “Evocări” reprezintă „o pagină din caietul nostru de schițe. Pe lângă detaliile regăsite în lucrările de la Grădina Botanică și Universitatea de Geologie, am ales pentru cea de a 3-a  temă, Africa. Definiţia Africii pentru mine o reprezintă atât culoarea, cât și modalitatea de a vedea frumusețea în imperfecțiuni. De ce Africa? Pentru că am vrut ceva nou, cu impact vizual. Mi-am dorit să „mă arăt” lumii sub o altă înfățișare, de aceea am decis să mă introduc ca personaj și sa mă joc cu imprimeul.

“Evocări” reprezintă acumularea multor ore de studiu, muncă și pasiune. Şi ne reprezintă.”Artele textile cum sunt numite generic tapiseria, broderia și imprimeul au ceva esențial în comun: firul natural-vegetal sau animalier și artificial; de aici și denumirea de arte ale firului. Soluții și invenții ornamentale și figurale, de cromatică și de tehnică inedită, moderne, în care să combine fire de lână, nailon, paie, rafie etc,etc .Expoziția „Evocări” rămâne un memento al etapelor parcurse până în prezent, de câteva tinere dedicate acestei arte. Conduse şi îndrumate cu fermitate, inteligenţă şi rigoare profesională  de  Daniela Frumuşeanu, o artistă   talentată, o prezenţă care impune  prin energie şi optimism

Închei consemnarea cu precizarea ca expoziţia este deschisă până în 28 octombrie şi îndemnul este : „Veniţi pe Şoseaua Kiseleff nr. 28-30 la Muzeul Naţional al Satului „Dimitri Gusti”,Sala de Sticlă să vă bucuraţi de  „ Un mozaic textil care aduce împreună viziunea, personalitatea și avântul creator al mai multor studenți, pe parcursul mai multor ani, o încercare de a pune în materie frumosul lăuntric al fiecăruia.!”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri