Caută
Close this search box.

Dosarul violențelor din 10 august înaintează cu viteză spre Carmen Dan

dosarul

DUpă toate probabilităţile, dosarul referitor la violenţele din 10 august, de la Piaţa Victoriei, din Bucureşti, înaintează rapid spre un punct în care ministrul de Interne Carmen Dan va fi vizat explicit.

Parchetul general a emis un comunicat în care “atrage atenţia asupra concluziei formulate în Avizul Comisiei de la Veneţia privind modificările aduse legilor nr. 303/2004, nr. 304/2004 şi 317/2004, adoptat la data de 20 octombrie 2018, conform căreia independenţa procurorilor poate fi afectată de prevederile privind numirea şi eliberarea din funcţie a procurorilor din vârful ierarhiei şi care stabilesc rolul ministrului justiţiei în aceste proceduri, precum şi asupra recomandării de reexaminare a acestor prevederi prin menţinerea rolului CSM şi al Preşedintelui României”.

Mesajul procurorului general vine după ce Antena 3 a anunţat că miercuri, 24 octombrie, la ora 18:00, ministrul Justiţiei Tudorel Toader va anunţa rezultatul evaluării procurorului general, Augustin Lazăr.

Evaluarea şefului Ministerului Public a fost începută pe 25 august. Pe de altă parte, a apărut informaţia că liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, nu îl mai susţine pe ministrul Justiţiei Tudorel Toader şi că decizia remanierii ministrului va fi luată de liderul PSD, Liviu Dragnea.

Ancheta procurorilor militari în dosarul Jandarmeriei avansează şi nu este exclus să se ajungă la o cerere de aviz pentru urmărirea penală a ministrului de Interne, Carmen Dan, au explicat surse judiciare pentru G4Media.ro.

Dacă Tudorel Toader decide să ceară revocarea procurorului general, CSM va da un aviz consultativ şi preşedintele României s-ar putea opune doar din punct de vedere al legalităţii, nu şi al oportunităţii, după cum a decis CCR în cazul revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Cu alte cuvinte, preşedintele ar trebui să verifice precum un notar dacă ministrul Justiţiei a respectat procedura, dar nu poate respinge pe fond cererea de revocare. Comisia de la Veneţia a criticat, în schimb, modificarea legilor Justiţiei, care acordă prerogative uriaşe ministrului Justiţiei în ce priveşte cariera procurorilor şefi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri