Mă aşteptam ca, după zile bune de la instalarea noului guvern, să apară ministrul Sănătăţii în fața poporului cu un bilanţ la sânge.
Adică să ia spital cu spital si să ne spună: „aici l-am înlocuit pe X, care avea datorii uriaşe şi investiţii 0, l-am pus pe Y, un manager extraodinar, cu urmatoarele rezultate…”. Nu numai că nu s-a întâmplat acest lucru, dar este mai mult decât evident că o astfel de analiză comparativă ar lăsa sănătatea fără ministru.
Totuşi, pentru puţin praf în ochi în plină epidemie de conjunctivită, mă aștept ca, foarte repede, noul ministru, bașca ministra, să aplice formula deja consacrată: cu un cârd de televiziuni după el, să controleze două, trei spitale şi, surpriză, să găsească mizerie.
Citește și: Cine subminează transplantul?
Va găsi şi bolnavi, desigur, dar pe aceştia din urmă niciun oficial nu i-a băgat vreodată în seamă pentru că oricum, sărmanii, se încadrează perfect în decorul jalnic, gestionat cu pricepere de absolut toate guvernele democratice.
Bunul simţ devine un atribut tot mai rar prin şirurile groase ale politicienilor. Cu toate acestea, când calci în picioare, luni în şir, profesori şi academicieni, murdărind cu hărnicie sute de halate albe, fără să-ţi pese că o bună parte dintre ei muncesc cinstit, trebuie să faci efortul de a-ţi justifica funcția. Măcar dintr-o motivaţie politică şi tot ar trebui să vedem de ce s-au cheltuit bani, timp şi orgolii nepreţuite pe o campanie stânjenitoare de schimbare radicală a regulilor din sistemul de sănătate.
În lipsă de cifre şi situaţii oficiale, dăm crezare zvonurilor: nu există unitate sanitară în România fără datorii şi ele cresc, cresc necontenit. În plus, conflictul de interese înfloreşte în institutele naţionale, culmea chiar la oncologie.
Dar ştiţi cum este: în timp ce unii mor, alţii fac bani. Decompensarea stă în firea lucrurilor şi cine ştie când se răstoarnă puterea.
Până atunci însă, suntem nevoiţi să suportăm o administraţie avangardistă, incapabilă de a se evalua pe ea însăşi.
