Caută
Close this search box.

Jandarmeriţa Ştefania ar fi ajuns la psihiatrie

Violenţele jandarmilor de la protestele de pe 10 august, din Piața Victoriei, au făcut multe victime, lăsând în urmă oameni afectaţi fizic, dar şi emoţional.

A fost, acum două luni, un adevărat măcel, iar Jandarmeria a susţinut atunci că mai mulţi membri ai galeriilor de fotbal au instigat la violenţe, apărând astfel gravele incidente.

Câţiva jandarmi au căzut şi ei pradă violenţelor unor huligani, dintre aceştia patru fiind reţinuţi. Cel mai grav caz, în rândul jandarmilor, a fost cel al Ștefaniei Nistor, care a fost bătută de câţiva huligani şi salvată din mâinile lor de către protestatari.

Aceasta s-a prezentat din nou la spital, la o lună distanță.

Ștefania acuza pe 10 august dureri cervicale și a fost internată, dar, nefiind ceva grav, nu a fost ținută prea mult timp la spital, susține site-ul stirilekanald.ro. Totuși, impactul emoțional a fost unul foarte puternic și sperietura a afectat-o. Astfel, ea a avut nevoie de un tratament psihiatric, pentru a se evita tulburări de comportament pe viitor.

”Era normal ca, după tot ce s-a întâmplat, Ștefania să fie în atenția medicilor. Până la urmă, tot ce s-a petrecut în Piața Victoriei a fost extrem de grav și a afectat-o teribil. Violențele acelea nu vor fi uitate de ea niciodată. De aceea, era imperios necesar să ia medicamente care să o ajute să își revină cât mai rapid”, a spus o persoană apropiată Ștefaniei pentru sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri