Caută
Close this search box.

Kelemen Hunor despre criticile lui Timmermans: Aplicarea unor sancţiuni României denotă o aroganţă mult prea mare

kelemen hunor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că este de acord cu unele critici din comisia LIBE, dar sunt unele aspecte insuficient discutate, menţionând că are impresia că, prin atitudinea lor, reprezentanţii comisiei vor să îi civilizeze pe „barbarii din Est”.

Kelemen Hunor a declarat că aplicarea unor sancţiuni denotă o lipsă de viziune din partea comisiei LIBE şi „o aroganţă, o suficienţă mult prea mare”.

„Unele critici formulate în comisia LIBE sunt în regulă, în ceea ce mă priveşte subscriu când este vorba despre protestele din august şi violenţa exagerată. Am condamnat şi atunci şi condamn oricând orice formă de violenţă, verbală sau fizică. Într-o societate, orice formă de violenţă naşte altă violenţă şi vom intra într-un cerc vicios şi într-o dezbinare totală, ceea ce nu este în regulă. Eu resping orice formă de violenţă şi aici Timmermans are dreptate. În ceea ce priveşte celelalte aspecte, nu sunt foarte convins că au existat discuţii suficiente, că au existat argumente suficiente de ambele părţi, din partea României şi din partea comisiei LIBE, fiindcă am avut impresia că există deja o preconcepţie, nu numai faţă de România, ci faţă de toate statele membre ale UE din această regiune. Şi ei au impresia că trebuie să-i civilizeze pe barbarii din Est. Orice modalitate de sancţionare denotă o lipsă de viziune din partea comisiei LIBE şi o aroganţă, o suficienţă mult prea mare”, a spus Kelemen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri