Caută
Close this search box.

La 21 de ani refuză un salariu de 26000 de euro și nu vrea să audă de FCSB

Andrei Ivan (21 de ani) nu e atras de ideea de a semna cu FCSB, chiar dacă Gigi Becali îl vrea neapărat la vicecampioana României. Luni, vârful de la Rapid Viena a venit cu un mesaj clar pentru omul de afaceri: „Nu mă întorc prea curând în România”.

Becali l-a identificat pe Ivan drept atacantul care s-ar plia perfect pe stilul de joc al campioanei şi ar putea completa o linie ofensivă foarte tânără, cu Man, Moruţan şi Florinel Coman, însă planurile latifundiarului din Pipera nu coincid cu cele ale fostului oltean. Din ce în ce mai apreciat la Rapid Viena, Ivan a răspuns ofertei făcute de finanţatorul FCSB: „Nu vreau să zic nimic despre Steaua, nu am legătură cu acest club. Am contract cu Rapid Viena, nivelul din Austria mi se pare mai ridicat decât în România, vă spun sincer. Nu vreau să mă întorc prea curând în România. Antrenorul are încredere în mine, echipa şi şefii la fel, de când sunt acolo am făcut o figură frumoasă. Sperăm să terminăm pe podium anul acesta”, a declarat Ivan, citat de www.sport.ro.

Acum câteva zile, Gigi Becali s-a grăbit să anunţe că a făcut o ofertă de 1,8 milioane de euro pentru a-şi asigura serviciile lui Ivan, dar şi că i-a oferit atacantului un salariu foarte mare, de 26.000 de euro în fiecare lună, atât cât câştigă şi la Rapid Viena, club la care e împrumutat de ruşii de la Krasnodar. (foto gsp.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri