Caută
Close this search box.

MAE reacţionează la ameninţările lui Putin “Retorica agresivă este nejustificată şi contraproductivă”

meleşcanu

MAE a replicat la amenințările lui Vladimir Putin și arată că ”este complet irelevantă invocarea componentei scutului antirachetă de la Deveselu în actualul context legat de INF, întrucât sistemul antirachetă de la Deveselu nu face obiectul Tratatului INF”, arată un comunicat al instituției.

”MAE apreciază încă o dată că retorica agresivă este una nejustificată și contraproductivă”, se mai arată în comunicatul citat.

”Federația Rusă a primit toate asigurările și explicațiile necesare atât din partea României, cât și din partea NATO în acest sens. În plus, poziția MAE cu privire la sistemul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice (NATO BMD), din care facilitatea de la Deveselu este parte integrantă, nu s-a modificat.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat în nenumărate rânduri că întreg conceptul scutului antirachetă al NATO are un caracter pur defensiv și reprezintă o acțiune proporțională cu amenințările actuale, care respectă toate angajamentele internaționale”, mai arată MAE.

MAE face referire la declarațiile de ieri ale lui Vladimir Putin, care a avertizat că “principala problemă este ce vor face Statele Unite în cazul retragerii din Tratatul INF. Dacă amplasează rachete în Europa, evident că va trebui să răspundem simetric”.

Ţările europene care acceptă amplasarea pe teritoriul lor de rachete strategice americane “vor trebui să înţeleagă că se găsesc pe un teritoriu sub ameninţarea unei eventuale riposte”, a insistat preşedintele rus, adăugând că speră să abordeze subiectul cu preşedintele Donald Trump cu ocazia întâlniri lor de la Paris, la 11 noiembrie.

Putin s-a referit și la scutul anti-rachetă de la Deveselu, susținând că acesta ar putea adăposti rachete de croazieră cu rază medie de acțiune cu o simplă modificare de soft, potrivit AP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri