Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat, joi, că suntem în față unui boicot care dorește menținerea unor monopoluri în piață. Declarația ministrului vizează protestele transportatorilor.

”Vă rog frumos să nu mai folosiți termenul pe care-l acreditează unii dintre comunicatori, acela de grevă. Nu există conceptul de grevă făcută de companii și acest lucru cred că este cunoscut foarte bine de toată lumea. Dreptul la grevă este un drept sacru al angajaților, al salariaților și care este exercitat în conformitate cu prevederile legale. Ceea ce se întâmplă astăzi este un boicot organizat care vizează menținerea unor monopoluri în piața de transport interjudețean”, a declarat ministrul Transporturilor, într-o conferință de presă

În România, pentru transport de persoane sunt autorizate 3.618 firme, dintre care efectuează transport rutier de pasageri pe curse regulate 325 de firme. Astăzi în România sunt autorizate 29.000 de autobuze pentru transport de pasageri și aproximativ 2.900 de firme efectuează transport regulat interjudețean de pasageri.

”Dată fiind situația și având în vedere reglementările europene am început elaborarea unui ordin de ministru care să reglementeze desfășurarea activității de transport regulat de pasageri pe curse interjudețene în conformitate cu prevederile legale și cu reglementările din domeniul dialogului social”, a declarat ministrul Șova.

Șova a mai spus că proiectul contestat de transportatori a parcurs toate etapele legale de dezbatere publică și au avut loc discuții extinse pe tema lui și pe forumuri organizate de reviste, asociații de transportatori și alte entități.

Șova spune că ordinul în cauză își propune eliminarea exlusivității deținută de o firmă pe un traseu, ”fapt ce conduce astăzi la distorsiunile la care asistăm” ”Acest proiect de ordin dă posibilitatea pasagerilor să poată alege între mai multe oferte de transport și vizează și îmbunătățirea condițiilor de confort pentru pasageri și prețuri concurențiale în piață”.

El mai spune că proiectul prevede o deschidere a pieței transporturilor rutiere de pasageri în România și transportatorii au libertatea de a alege dacă vor sau nu vor să facă un anumit transport interjudețean de pasageri.

Ministrul mai spune că au fost elaborate 730 de procese verbale de contravenție cu specific pe transport interjudețean de pasageri, în valoare de 2 milioane lei.

Au fost peste 950 de reclamații despre transportul județean în mai puțin de un an, cele mai mult vizând:
– starea tehnică a mașinilor
– numărul mare de persoane transportate
– nerespectarea orarului de circulație
– neeliberarea biletelor de călătorie

Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) a protestat joi în 19 județe, unde a fost oprită circuația mașinilor de transport persoane. Transportatorii sunt nemulțumiți de un ordin al ministrului Transporturilor Lucian Șova care liberalizează transportul județean de persoane, iar ca mai criticată măsură este cea prin care este eliminată vechimea pe un traseu ca o condiţie pentru atribuirea traseului respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 9 =