Caută
Close this search box.

Modificare cu dedicaţie pentru Alexandra Lăncrănjan, care anchetează Dosarul TelDrum

Este posibil ca o modificare cu dedicație operată prin OUG pe Legile Justiţiei să fi fost special făcută pentru Alexandra Lăncrănjan, procurorul care anchetează dosarul Tel Drum.

Guvernul a crescut condiția de vechime pentru procurorii care doresc să activeze în DNA și DIICOT de la opt ani la zece ani, fără nici o justificare publică, însă surse din sistem au declarat că modificarea ar putea să o vizeze direct pe Alexandra Lăncrănjan, procurorul care anchetează dosarul Tel Drum.

La modificarea Legilor justiției, majoritatea PSD-ALDE a introdus în legea de organizare judiciară condiția de vechime de opt ani, pe care procurorul Lăncrăjan, la data dezbaterii modificărilor, nu o îndeplinea. Intrarea în vigoare a legii a întârziat, date fiind contestațiile la Curtea Constituțională, iar între timp procurorul Lăncrănjan a făcut cei opt ani de vechime ceruți de lege.

Guvernul a mărit condiția de vechime, prin OUG-ul adoptat luni, de la opt la zece ani, fără a justifica în vreun fel această măsură.

Nu e clar însă dacă prevederile ordonanței se aplică de aici încolo sau operează inclusiv asupra numirilor în curs. ”A rămas în vigoare o altă prevedere, din legea adoptată deja în Parlament, care spune că cei numiți în funcții rămân chiar dacă nu îndeplinesc condiția de vechime, dar nimeni nu știe cum se va aplica”, a declarat o sursă judiciară.

“Norma juridică, indiferent dacă e civilă sau penală, se interpretează de către cei care trebuie să o aplice, de către cei care trebuie să o respecte”, a declarat ministrul Justiţiei Tudorel Toader, la ieşirea de la CSM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri