Caută
Close this search box.

PNL a depus la Avocatul Poporului o cerere de contestare la CCR a OUG pe Legile Justiţiei

pnl

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, şi deputatul PNL, Ioan Cupşa, au depus la Avocatului Poporului o solicitare de contestare la Curtea Constituţională a OUG pe legile Justiţiei şi sesizarea aferentă.

„Am depus o sesizare la Avocatul Poporului, pentru a solicita acestuia să ceară Curţii Constituţionale să analizeze constituţionalitatea prevederilor stipulate în ordonanţa 92, ordonanţa infamă elaborată de Tudorel Toader”, a arătat Ionel Dancă, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute în faţa sediului Avocatului Poporului.

El a adăugat că PNL va informa membrii Comisiei de la Veneţia privind modul în care a fost adoptată ordonanţa de urgenţă, dar şi „modul ticălos în care a fost invocat prestigiul Comisiei de la Veneţia, pentru a transpune de fapt în realitate prevederi care sunt complet contrare spiritului şi recomandărilor” făcute de experţii acestui for.

Purtătorul de cuvânt al PNL s-a declarat nemulţumit miercuri de faptul că Avocatul Poporului a intrat în concediu fără să îşi delege atribuţiile, adăugând că, dacă Victor Ciorbea „nu înţelege nici în al doisprezecelea ceas” să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, există inclusiv posibilitatea unei plângeri penale împotriva sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri