Caută
Close this search box.

Reacția lui Băsescu după ce Firea l-a acuzat că s-a înțeles cu Dragnea: Doamna din Voluntari şi Ţopul din Teleorman

Traian Băsescu scrie, pe Facebook, că ”’Doamna’ din Voluntari să dea câte 500 lei lunar (6000 lei anual) fiecărui taximetrist din Ilfov care operează fără autorizaţie în Bucureşti”, reacția fostului președinte venind după ce Gabriela Firea a acuzat, joi, că Dragnea a făcut o înțelegere cu Băsescu, pentru a nu mai fi susținută majoritatea în Consiliul general al Capitalei.

Redăm integral postarea lui Traian Băsescu:

„Doamna” din Voluntari s-a supărat pentru că cei 4 consilieri generali ai PMP n-au vrut să-i voteze proiectele prin care se sifonau bani către clientela politică. După mintea ei, PMP nu este în opoziţie. De fapt, voia „Doamna” din Voluntari să dea câte 500 lei lunar (6000 lei anual) fiecărui taximetrist din Ilfov care operează fără autorizaţie în Bucureşti.
Între „Ţopul” din Teleorman şi „Doamna” din Voluntari nu este nici o deosebire . Unul nenoroceşte o ţară, iar altul nenoroceşte o capitală, amândoi sunt incompetenţi, amândoi sunt avizi de putere şi mai ales, amândoi mint pentru a-şi acoperi matrapazlâcurile şi pentru a- i înşela pe români. Supărarea dintre ei pleacă de la suspiciunea că unul ar avea mai mult succes decât celălalt în înşelăciune.
„Ţopul” din Teleorman cumpără voturi cu bani publici împrumutaţi pentru creşteri de pensii, pensii speciale şi salarii, distrugând pur şi simplu echilibrele macroeconomice.
„Doamna” din Voluntari alocă pentru publicitate la televiziuni peste 4,1 milioane Euro plătiţi de ARCUB, CREART şi AMPT din bani publici, aşa că televiziunile fac transmisiuni în direct oricând „Doamna” din Voluntari doreşte să-şi propage minciunile sau să atace pe cineva. Rămâne de văzut dacă în mandatul său va face măcar un pasaj subteran în oraş.
PS
1.Ţoapa pardon, „Doamna” din Voluntari este un personaj imaginar.
2.„Ţopul” de Teleorman este Liviu Dragnea.”

Când înainte de şedinţă ţi se spune că proiectele pe care le-ai propus sunt foarte benefice, dar că nu pot să voteze pentru că sunt jocuri de culise şi ei sunt mult prea mici… În Consiliu PSD are 24 de membri, ALDE are 4. Practic, majoritatea PSD-ALDE poate să voteze să fie aplicabile toate proiectele. Consilierii generali PMP au spus că este o înţelegere la nivel înalt între domnul Băsescu şi domnul Dragnea să nu mai fie susţinute cu un vot, două proiectele. Noi am avut un coleg absent motivat, într-o delegaţie. În premieră, colegii de la PMP au spus că nu vor să voteze din motivul exprimat mai devreme„, a declarat Firea, joi, la Antena 3.

Întrebată dacă a mai comunicat cu liderul PSD, ea a replicat că doar i-a dat un mesaj în care l-a informat că ştie despre întâlnirea ei cu consilierii şi că acesta i-a replicat că nimic nu este adevărat. Firea a insistat pe ideea că între Traian Băsescu şi Liviu Dragnea ar exista o înţelegere de mai mult timp şi că acest lucru este evident în mai multe proiecte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri