Caută
Close this search box.

România, o stropitoare de bani. ACROPO, ultimul centru de rente de partid

acropo

Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO) a fost înfiinţată în 2017 şi de atunci funcţionează în gol, dar asta nu-i împiedică pe şefii săi, numiţi politic, să împartă un buget impresionant.

Circa 20 de oameni au de tocat anul acesta peste opt milioane de lei numai pentru salarii, chiar dacă ACROPO nu prestează, practic, nimic.

Conducerea autorităţii este numită direct de premier, iar şefii sunt schimbaţi o dată la câteva luni, în funcţie de cum primează interesele politice de moment.

Pe de altă parte, este interesant de remarcat faptul că managementul ACROPO a fost acaparat de reprezentanţii Dafora şi Grup Servicii Petroliere, două companii cu interese majore în zona de foraj petrolier.

Cu alte cuvinte, virtuale partenere de afaceri cu cei care vor exploata zăcămintele din Marea Neagră, adică tocmai cu operatorii pe care ACROPO va trebui să-i verifice.

ACROPO are prin legea de înfiinţare o schemă de personal alcătuită din 54 de persoane, dar la această dată numără puţin peste 20 de angajaţi.

Autoritatea organizează în continuare concursuri pentru noi angajaţi cu funcţii de conducere şi de execuţie, dar între timp îşi schimbă şefii o dată la câteva luni, chiar dacă aceştia ar trebui să aibă mandate de cinci ani.

Numirile sunt făcute pe criterii politice, deşi ACROPO are un rol fundamental în supravegherea celor mai mari afaceri derulate vreodată în România, adică explorarea şi exploatarea resurselor energetice din Marea Neagră.

10 milioane de lei este bugetul pe 2018 al ACROPO, bani cheltuiţi chiar dacă autoritatea nu desfăşoară nici o activitate

Până să-şi intre în pâine şi să arate de ce sunt în stare, angajaţii ACROPO au treburi mult mai importante de făcut. Cum ar fi să toace până la sfârşitul anului un fond de salarii uriaş, de 8.282.000 lei, bani asiguraţi de la bugetul de stat.

Adică vreo 400.000 de lei pe an sau peste 33.000 de lei pe lună în medie pentru fiecare angajat ACROPO. În plus, autoritatea mai are la îndemână 1.718.000 lei pentru achiziţia de bunuri şi servicii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri