Caută
Close this search box.

Simona Halep, anunț decisiv, când va reveni pe terenul de tenis

Așteptat de toată lumea cu sufletul la gură, anunțul liderului mondial WTA, Simona Halep, a venit în sfârșit. Simona a anunțat cât va dura perioadă în care se va recupera,  după care va reveni pe teren, inițial doar pentru pregătiri, desigur.

„Mă simt destul de OK. Bineînţeles că am fost îngrijorată, dar am făcut RMN şi acum ştiu foarte bine ce am. Am mai avut probleme în trecut, dar acum este un pic mai mult. O să fac recuperare, o să fac tratament, fizioterapie, atât nimic mai mult. Şi sper să fiu aptă să joc la turnee. Cred că voi mai face pauză încă o săptămână, fără să joc tenis şi după aceea o să o iau uşor-uşor. Am fost îngrijorată şi eu la început când nu ştiam ce am, însă după ce am făcut RMN-ul şi am vorbit cu medicii m-am relaxat pot să spun. Orice tenismen are această problemă şi oarecum este normal. Bineînţeles că există un risc, orice accidentare este un risc, dar nu e un risc atât de mare. Nu e un pericol să se întâmple ceva foarte grav. De aceea o să-mi păstrez încrederea şi vom vedea ce va fi în viitor”, a spus Halep, joi, la Stejarii Country Club.

Halep nu este afectată de discuţiile legate de o eventuală operaţie sau tratamente pentru hernia de disc:

„Nu ştiu ce se spune, ce se vorbeşte, pentru că de mult am renunţat să urmăresc. Nimeni nu ştie cum m-am simţit eu în momentele acelea, eu am făcut ceea ce am crezut că trebuie să fac. Am vorbit cu membri din echipa mea, cu apropiaţii şi aşa am decis să facem. Indiferent ce spune lumea, nu mă afectează absolut deloc în acest moment. Tot ce s-a vorbit că mă operez sau că fac injecţii cu cortizon este fals. Bieînţeles că îmi este greu să renunţ, să abandonez meciuri, şi anul acesta nu s-a întâmplat foarte des”.

Simona Halep, locul 1 mondial, a anunţat, marţi, pe Twitter, că suferă de hernie de disc şi că speră să revină cât mai rapid în competiţie.

Luni seară, la revenirea la Bucureşti, după ce a abandonat în primul tur la turneul de la Beijing, ea a declarat că s-a confruntat cu dureri mari de spate la turneele din China, dar a încercat să facă față și să joace, fără prea mult succes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri