Caută
Close this search box.

Surpriză. Cine va fi colegul lui Ronaldo în atacul lui Juventus

Campioana Italiei, Juventus, nu se mulţumeşte cu transferul lui Cristiano Ronaldo (33 de ani). Torinezii încearcă să aducă încă un nume mare pentru a-i fi coleg superstarului portughez în atac. Alvaro Morata (25 de ani) e noua ţintă a conducerii formaţiei din Torino.

Vârful care a lăsat o impresie foarte bună la Juventus între 2014 şi 2016 se chinuie să-şi găsească drumul în Premier League. După un sezon în care Conte l-a văzut opţiunea numărul unu pentru atac, cu Sarri lucrurile nu merg la fel de bine. Morata are un gol în nouă meciuri, împarte postul de titular cu Olivier Giroud, iar spaniolul se gândeşte, deja, la o modalitate de a-şi relansa cariera.

Astfel, spaniolii de la AS scriu că, în iarnă, Juventus va intra pe pista Morata şi va încerca să-l readucă pe spaniol la Torino, pentru a-i crea concurenţă lui Mario Mandzukic şi a vedea dacă nu cumva Alvaro e o soluţie mai bună pentru a-i fi partener lui Ronaldo, chiar dacă atacantul croat a marcat deja de patru ori în acest sezon.

Tânăr, cu cotă bună în fotbalul mondial, Morata e un nume interesant şi pentru Atletico Madrid şi AC Milan, iar faptul că Maurizio Sarri îi acordă libertate deplină şi-l vede pe Eden Hazard liderul de drept al linei ofensive, l-ar putea face pe spaniol să se gândească la tranferul care l-ar putea readuce în calculele pentru naţionala Spaniei.

20 de goluri în 73 de meciuri e bilanţul lui Alvaro Morata în anii petrecuţi la Juventus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri