Caută
Close this search box.

Tăriceanu, despre eșecul referendumului: Nu este o victorie, nu este nicio o înfrângere

călin popescu tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu a vorbit despre eșecul referendumului. Președintele Sentatului susține că nu este o victorie, dar nu este nicio înfrângere și că nu s-a discutat subiectul în ALDE pentru că partidul nu s-a implicat în campania pentru referendum.

„Nu am făcut nicio analiză la nivelul partidului, pentru că referendumul nu este organizat de ALDE, nu s-a implicat ALDE, după cum știți am exprimat un punct de vedere care a fost împărtășit și de cea mai mare parte dintre colegi, că în acest referendum trebuie să dăm dreptul cetățenilor să se exprime, simpatizanții și membrii să voteze conform propriilor convingeri. Ceea ce am văzut în spațiul public, după încheierea referendumului, acest referendum este comentat de diverși ca o victorie pentru unii și o înfrângere pentru alții. Referendumul, după părerea mea, ca rezultat este neconcludent pentru că nu s-a atins cvorumul necesar validării lui. Această luptă publică, de confruntare permanentă pe care o văd prezentă din ce în ce mai mult în societate și din păcate și la nivelul partidelor politice, mai ales al celor noi apărute, USR, Mișcarea domnului Cioloș, eu nu o înțeleg, eu cred că politica trebuie făcută altfel, trebuie găsit un numitor comun, dacă fiecare o să încerce să adopte poziții cât mai radicale, cât mai extremiste, nu cred că România va reuși să progreseze. Cred că odată referendum încheiat, trebuie să ne concentrăm pe alte subiecte, probabil rezultatul referendumului reflectă o lipsă de interes pentru acest subiect. Nu este o victorie și nicio o înfrângere, este o dovadă că această temă nu a suscitat interesul”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri