Caută
Close this search box.

Te schimbi pentru ora de sport şi te trezeşti pe Facebook. Gestul reprobabil al unui profesor de muzică

Poliţiştii fac cercetări după ce un profesor de la o şcoală generală din municipiul Constanţa ar fi intrat în posesia unor imagini de pe camerele de supraveghere ale unităţii de învăţământ în care se vedeau mai multe eleve care se pregăteau pentru ora de sport, în vestiar, şi le-ar fi postat pe o reţea de socializare.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, joi, în jurul orei 17.30, la Secţia 4 Poliţie din municipiul Constanţa a fost depusă o sesizare din partea conducerii Şcolii Generale numărul 38 ”Nicolae Tonitza”.

Poliţiştii au fost anunţaţi că un cadru didactic titular al unităţii de învăţământ ar fi intrat în posesia unor imagini de pe camerele de supraveghere ale unităţii de învăţământ în care mai multe eleve se pregăteau pentru ora de sport în vestiar.

Profesorul ar fi postat imaginile respective pe pagina sa de Facebook, iar ulterior le-a şters, potrivit News.ro. Anchetatorii au precizat că fetele sunt în clasa a V-a, având 13 şi 14 ani, iar evenimentul ar fi avut loc pe data de 5 octombrie.

Bărbatul respectiv este profesor de muzică şi are 33 de ani.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat şi pentru a lua măsurile care se impun în această situaţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri