Caută
Close this search box.

Trump ironizează o anchetă din The New York Times despre o posibilă evaziune fiscală

donald trump

Preşedintele SUA, Donald Trump, a răspuns miercuri ironic unei anchete jurnalistice publicate de The New York Times, care susţine că el şi-a construit o parte din avere prin practici fiscale frauduloase, consemnează agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.

‘Eşuatul New York Times a făcut ceva ce nu am mai văzut niciodată până acum. Au folosit conceptul de ‘valoare temporală a banilor’ pentru a face un articol depăşit, plictisitor şi cu ce s-a mai spus împotriva mea. Dacă le adunăm, înseamnă că 97% din relatările lor despre mine sunt cu ceva rău. Ei nu şi-au revenit niciodată după rezultatul alegerilor care nu le-a plăcut’, a scris Trump pe Twitter, încercând să evidenţieze că această publicaţie este constant tendenţioasă împotriva lui.

Invocând circa 200 de declaraţii fiscale analizate de ziarişti, respectiva anchetă jurnalistică afirmă că, în urma unor afaceri imobiliare ale tatălui său, Fred Trump, Donald Trump a obţinut sume de bani care conform valorii lor actuale s-ar ridica la 413 milioane de dolari, iar o parte din această sumă ar fi fost dobândită prin practici asimilate evaziunii fiscale.

Conform The New York Times, Donald Trump împreună cu cei doi fraţi ai săi şi cele două surori ar fi creat o companie paravan cu obiectivul de a disimula donaţiile părinţilor lor.

Experţi în domeniul fiscal citaţi de New York Times afirmă că este puţin probabilă inculparea lui Trump, deoarece din punct de vedere penal faptele s-au prescris; ar fi posibilă însă o amendă civilă pentru fraude fiscale, pentru care nu există termen de prescripţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri