Caută
Close this search box.

Victor Ciorbea loveşte şi din concediu. „Dacă ştiam ce se întâmplă, mai bine fugeam nu ştiu unde!”

victor ciorbea

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat în exclusivitate pentru Realitatea TV că biroul lui analizează toate sesizările primite cu privire la ordonanța care modifică legile Justiției.

Întrebat despre reacțiile stârnite de plecarea lui în concediu, Ciorbea răspunde: „Dacă știam, fugeam NU ȘTIU UNDE!” Avocatul Poporului a mai spus că se află la Miami, la fiica sa.

„Am dat în lucru absolut tot, totul este în lucru. Se solicită şi punct de vedere de la Ministrul Justiţiei, şi de la Guvern, pe toate aspectele arătate, încât ar urma să fie pune în aplicare şi cum nu se blochează activitatea Ministerului Public, etc. Toate sunt dat în lucru, se fac, s-au făcut adrese oficiale, etc.”, a spus Victor Ciorbea despre activitatea Avocatului Poporului în lipsa sa.

„Eu sunt la Miami, la fiică, la ginere, la nepoţi. Întâmplarea face, dacaă e să o luăm şi mai spre glumă, deşi, dacă ştiam ce se întâmplă, vă daţi seama, mai bine fugeam nu ştiu unde, aş putea să o iau în felul următor: în urmă cu mai bine de 60 de ani, părinţii mei s-au înţeles cu părinţii celor care conduc coaliţia să se dea o ordonaţă de urgenţă exact cu câteva zile înainte de ziua mea, de aniversarea mea şi mai ales de aniversarea nepoţelului celui mai mare, care face trei anişori şi aproape în fiecare an încercăm să fim împreună. Deci lucrul asta se ştia de luni de zile şi m-am anunţat în instituţie, m-am anunţat peste tot, biletele de avion s-au cumpărat, serviciile hoteliere la fel, la data de 2 septembrie. Instituţia lucrează şi lucrează exact în sensul acesta, nu doarme nimeni, nu stă, se lucrează şi în funcţie de rezultatul analizei, se ia o decizie”, a mai spus Victor Ciorbea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri