Caută
Close this search box.

VIDEO Charles Aznavour, cântărețul de aur al Franței, a murit la 94 de ani. Presedintele Macron, ultim omagiu

Charles Aznavour, cântărețul de aur al Franței, a încetat din viață, luni dimineață, la vârsta de 94 de ani. Supranumit „Sinatra francez”, a devenit celebru începând cu jumătatea anilor 1950.

Charles Aznavour a fost unul dintre cei mai simpatizați și mai logevivi cântăreți francezi. A apărut în peste 60 de filme și a compus peste 1000 de cântece, din care aproximativ 150 au fost în limba engleză, 100 în italiană, 70 în spaniolă și 50 în germană.

Aznavour a vrut să devină artist încă de la vârsta de 9 ani, când a început să cocheteze cu actoria.

Charles Aznavour – în armeneşte Shahnourh Varinag Aznavurian – şi-a început cariera prolifică în 1946. De atunci, autorul-compozitor a scris, interpretat şi înregistrat peste 1.200 melodii în diverse limbi: franceză evident dar şi engleză, italiană, spaniolă, germană, rusă şi armenească.

Charles Aznavour este unul dintre cântăreţii francezi cei mai populari şi mai cunoscuţi pe plan internaţional fiind considerat „ambasadorul cântecului francez”. Canalul CNN şi revista Time l-au consacrat „cântăreţul de varietăţi cel mai important al secolului 20” în faţa lui Bob Dylan, Frank Sinatra şi Elvis Presley. Trebuie spus că în SUA Aznavour e venerat, americanii apreciind clasa, romantismul dar şi accentul cântăreţului.

Triumful, Aznavour îl cunoaşte începând cu 1957, an în care va concerta pentru prima oară în celebra sală Olympia din Paris. Incurajat de acest succes parizian, cântăreţul pleacă într-un lung turneu internaţional. Peste tot unde cântă, Aznavour este aclamat ca un star. In paralel, cântăreţul începe o promiţătoare carieră cinematografică sub îndrumarea regizorului François Truffaut. In 1979 joacă în filmul „Toba” al lui Volker Schlôndorff, peliculă ce va obţine la Cannes multrâvnita Palme d’or. In 2004, la 80 de ani, Charles Aznavour joacă în România într-un film de ficţiune „Le père Goriot” după Balzac. De-a lungul carierei sale, Aznavour va juca în 63 de filme.

Acum doi ani, în februarie 2016, Aznavour va concerta la Sala Palatului din Bucureşti în cadrul unui turneu internaţional efectuat atunci de marele artist.

De-a lungul carierei sale de cântăreţ,  melodiile sale au fost preluate de cei mai mari interpreţi mondiali. Ray Charles va cânta „La mamma” iar Fred Astaire „Les plaisirs démodés”. Dintre hiturile sale cele mai celebre să amintim „For me, formidable”„Emmenez-moi” şi „La bohème”.

Dintre distincţiile sale, să amintim doar un NRJ Music Awards pentru întreaga sa carieră, primit de Aznavour în 2015 de la cântăreţul Sting. Acum un an, în august 2017, Aznavour îşi inaugura la Hollywood steaua cu numele său pe celebra „Walk of Fame”.

Pe lângă talentele sale pe scenă şi pe ecrane, Charles Aznavour se va afirma şi în librării fiind un scriitor asiduu şi nu doar pentru a-şi scrie memoriile. Pe plan personal, Charles Aznavour a fost însurat de trei ori, trei mariaje care s-au soldat în total cu 6 copii.

Cu toate că Aznavour se născuse în Franţa din părinţi armeni, el a reprezentat Armenia în mai multe instanţe diplomatice internaţionale. Printre altele, a fost ambasadorul Armeniei în Elveţia – ţara sa de reşedinţă – şi reprezentantul permanent al acestei ţări pe lângă ONU şi Unesco.

Emmanuel Macron deplânge moartea lui Charles Aznavour

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, i-a adus un omagiu legendarului cântăreţ Charles Aznavour, care a murit luni la 94 de ani, despre care a spus că a fost cel care „ne-a însoţit bucuriile şi tristeţile de-a lungul a trei generaţii”, relatează EFE şi AFP preluate de Agerpres.

Profund francez, deşi legat visceral de rădăcinile sale armene, recunoscut în lumea întreagă”, a scris preşedintele pe contul său de Twitter, la puţin timp după ce s-a aflat decesul cantautorului unor piese ca ‘La Boheme’ sau ‘For me formidable’.

Macron a mărturisit că îl invitase pe Aznavour la Summitul Francofoniei la care urmează să participe săptămâna viitoare în capitala Armeniei, Erevan, unde reputatul artist trebuia să cânte.

„Împărtăşim cu poporul armean doliul poporului francez”, a precizat preşedintele Macron.

Aznavour, care după şapte decenii de carieră era una dintre vocile cele mai iubite ale Franţei şi recunoscute în întreaga lume a murit luni dimineaţă la domiciliul său din sudul ţării după ce se întorsese recent dintr-un turneu în Japonia.

„Compoziţiile sale maestre, timbrul vocii şi strălucirea sa unică vor rămâne pentru mult timp în amintirea noastră”, a adăugat preşedintele despre marele artist care a fost foarte activ şi care avea programate mai multe concerte în următoarele luni, primul fiind la 26 octombrie la Bruxelles.

La rândul său, fosta actriţă Brigitte Bardot i-a adus un omagiu lui Charles Aznavour pe care l-a considerat „unul din ambasadorii talentului nostru în lume”, într-un text trimis luni AFP.

„A fost Asul nostru nemuritor. Asul poeţilor noştri. Asul cântecului francez. Asul popularităţii noastre. Asul ambasadorilor talentului nostru în lume. El va rămâne pe veci ‘As…navour'”, a scris Brigitte Bardot de la reşedinţa sa din Saint-Tropez (Var).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri