Caută
Close this search box.

Vot favorabil în Senatul SUA pentru avansarea judecătorului Brett Kavanaugh spre votul final de confirmare pentru Curtea Supremă

Senatul Statelor Unite s-a pronunţat vineri, în cadrul unui vot preliminar, în favoarea numirii la Curtea Supremă de Justiţie a judecătorului Brett Kavanaugh. Votul reprezintă un pas critic într-un proces de confirmare prelungit, care a evidențiat divizarea Senatului SUA și părerile împărțite față de mișcarea #MeToo. Brett Kavanaugh, candidatul președintelui Donald Trump la Curtea Supremă, acuzat de o agresiune comisă în anii 1980, va trece sâmbătă printr-o confirmare finală. 

Votul preliminar din plenul Senatului a fost 51 la 49. Republicanii au o majoritate de 51 de voturi în Senat, dar un senator republican, Lisa Murkowski, a votat împotrivă. În schimb, în favoarea numirii a votat senatorul democrat Joe Manchin, informează CNN.

În urmă cu o săptămână, Comisia Juridică a Senatului de la Washington a dat aviz favorabil numirii lui Brett Kavanaugh în funcţia de judecător al instanţei supreme, dar senatorul republican Jeff Flake a anunţat că în plen va vota pentru Kavanaugh doar după încheierea anchetei Biroului Federal de Investigaţii (FBI) ordonată de preşedintele Donald Trump pe fondul polemicilor.

Christine Blasey Ford, profesor universitar în California, susţine că Brett Kavanaugh a vrut să o agreseze sexual în anii 1980, la o petrecere a colegilor de liceu. Brett Kavanaugh a respins acuzaţiile.

Biroul Federal de Investigaţii a prezentat joi Senatului concluziile anchetei. Politicieni republicani au declarat că raportul FBI îl exonerează pe Brett Kavanaugh de acuzaţiile de agresiune sexuală.

Donald Trump i-a luat apărarea candidatului desemnat de el pentru postul de judecător la Curtea Supremă de Justiţie, cerându-i reclamantei să prezinte concluziile anchetei poliţiei din anii 1980. Preşedintele SUA afirmă că acuzaţiile au rolul blocării procedurii de numire a candidatului în funcţia de judecător la instanţa supremă. Donald Trump exprimase convingerea că ancheta FBI îl va exonera pe judecătorul Brett Kavanaugh.

Sute de persoane au fost reţinute joi seară, la Washington, în cusrul unui protest faţă de numirea judecătorului Brett Kavanaugh.

Sursa: CNN, Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri