Caută
Close this search box.

Actorul Dan Nuţu prezent la ultimul Cineclub FILM al anului 2018

Vineri, 30 noiembrie 2018, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 21-a ediţie a Cineclubului FILM, totodată ultima din acest an. În cadrul acestei întâlniri, va fi prezentată, într-o copie digitală nouă, subtitrată în limba engleză, şi în prezenţa actorului principal Dan Nuţu, versiunea necenzurată („Director’s cut”) a filmului 100 DE LEI (SUTA DE LEI) de Mircea Săucan (1973). Luna aceasta se împlinesc 45 de ani de la premiera naţională (într-o versiune mutilată de cenzură) a acestui film de referinţă al cinematografului românesc. Moderatorul discuţiei va fi criticul Dinu-Ioan Nicula, autor al unui studiu dedicat capodoperei lui Mircea Săucan.

100 DE LEI (SUTA DE LEI)

Producţie România, 1973, 103 min., alb-negru, subtitluri în engleză / Dramă

Regia: Mircea Săucan

Cu: Dan Nuţu, Ion Dichiseanu, Ileana Popovici, Violeta Andrei, Ilarion Ciobanu

„În SUTA DE LEI, se confruntă doi fraţi cu caractere şi concepţii antitetice despre lume.Unul dintre ei, actor de teatru, încearcă să-l domesticească pe celălalt, mai tânăr,visător, suflându-i iubita. Este foarte puternic resentimentul moral cu care autorul depăşeşte soluţia morţii accidentale, cu o mizanscenă albă şi angoasantă. Răsturnarea de situaţie e o anticipare a exploziei nucleare, deja în curs. Oamenii sunt veseli, dar Săucan îi face trişti.” (Pasquale Favretto, „Cinemasessanta”)

„Povestea unui film precum 100 DE LEI, prezentat pe ecrane în noiembrie 1973, este explicită și elocventă. A fost o altă crimă. Pentru că regizorul a refuzat aberantele pretenții ale cenzurii, filmul a fost prezentat în premieră nu numai fără încuviințarea regizorului, dar fără aportul lui creator, pelicula fiind «dreasă», prin părțile esențiale, de persoane rău și urât intenționate. Datorită unor oameni onești, cum a fost criticul Mihai Tolu de la Arhiva Națională de Filme, varianta originală a filmului 100 DE LEI s-a păstrat, însă, intactă – neprescurtată, nemodificată – peste decenii, astfel că, după ’89,ea a putut fi văzută, la Cinematecă, de către cinefilii bucureșteni. Dan Nuțu, IonDichiseanu – cei doi frați din film, cu moduri de viață și de gândire diametral opuse –,Ileana Popovici – personajul care declanșează conflictul –, Violeta Andrei, ceilalțiinterpreți ai filmului au făcut dovada că filmul lui Mircea Săucan avea o cu totul altă fațădecât aceea de la premieră. Dar asta se întâmpla după 20 de ani, ca-n Alexandre Dumas. Filmul 100 DE LEI a fost ultimul lungmetraj al regizorului. Apoi Mircea Săucan s-a stins văzând cu ochii.” (Călin Căliman, „Istoria filmului românesc”, ediţia a III-a,2017)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri