Din timpuri străvechi, multe popoare, culturi şi curente filozofice s-au referit în scrierile lor la existenţa altor dimensiuni. Mai mult decât în orice alt domeniu al existenţei unei culturi, acest lucru a fost exprimat în credinţele religioase care predominau în cultura respectivă.
Una dintre problemele pe care le au oamenii epocii moderne în privinţa identificării indicaţiilor antice despre alte dimensiuni sau universuri este confruntarea cu diferenţele de limbă, de timp şi de cultură; cu alte cuvinte, cu modul în care cultura respectivă şi-a descris credinţele sau cunoştinţele, raportat la modul nostru de a face acelaşi lucru. Dr. Barbara Thiering, teolog de excepţie, descrie în cartea ei extraordinară „Jesus the Man” (1992) munca imensă depusă la traducerea textelor biblice antice, dându-le o formă care poate transmite contextul exact a ceea ce încercau anticii să relateze. Singurul mod în care acele culturi vechi puteau să relateze un fenomen pe care nu izbuteau să-l înţeleagă era prin a-l asocia cu un act al Divinităţii.
Bazându-ne pe această premisă, referirile religiei creştine la multiplele vămi ale văzduhului, ale religiei şintoiste la cele şapte ceruri, precum şi cele hinduse la diferitele nivele şi aspecte ale lui Krishna ar indica alte dimensiuni sau nivele de existenţă. Acestea sunt doar trei dintre exemplele mai cunoscute de referire la ceea ce cercetătorii timpurilor noastre ar numi universuri paralele sau multiversuri. Combinaţi acestea cu informaţiile istorice de pe subcontinentul indian despre maeştri yoghini care puteau să intre şi să iasă la voinţă în şi din lumile spiritului şi veţi avea un exemplu foarte bun de menţionare a altor tărâmuri care ar putea foarte bine să existe în paralel cu al nostru. Nenumărate alte exemple din diferite ţări sau epoci ar putea fi enumerate aici, dar credem că ideea este clară.
În China se ştie de aproximativ 3.000 de ani că există mai multe realităţi paralele în acelaşi spaţiu şi în acelaşi timp, separate de diferenţele vibratorii ale energiilor lor. Celebra lucrare Dao de Jing (Lao Zi, 400 î.Hr.) nu descrie altceva decât formarea Universului. Deoarece vechii maeştri daoişti ştiau că există multe realităţi paralele, au elaborat căi de a le accesa, prin studierea modurilor în care se manifestă energia în anumite circumstanţe. Pentru maestrul daoist, singurul lucru care există în orice Univers este energie; existenţa tuturor celorlalte fenomene este legată direct de acea energie, fiind controlată de aceasta după legi universale imuabile.
