Caută
Close this search box.

Claudiu Manda: Dosarul lui Călin Popescu-Tăriceanu de la DNA are 73 de volume

Călin Popescu Tăriceanu

Vicepreședintele Senatului, Claudiu Manda, susține că dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu de la DNA are 73 de volume. El a precizat că procedurile parlamentare vor începe luni, iar apoi totul va fi trimis la Comisia Juridică pentru raport.

”Aceste documente vor ajunge la Biroul Permanent, care le va lua în discuție la ședința de luni. Procedural acestea vor ajunge la Comisia Juridică, iar aceștia vor face actele procedurale și vor întocmi un referat. Ulterior, vor fi urmați pașii procedurali.”, a explicat Claudiu Manda.

Declarația lui Manda vine după ce a ajuns la Senat cererea DNA privind încuviințarea urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu.

DNA a publicat joi un comunicat în care dă detalii cu privire la cererea de urmărire penală adresată Parlamentului, pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului.

Procurorii spun că dosarul a fost deschis la solicitarea autorităților judiciare austriece și vizează obținerea de către Călin Popescu Tăriceanu a 800.000 de dolari ce reprezintă foloase necuvenite, bani care ar fi fost folosiți în campanie electorală, potrivit G4Media.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri