Caută
Close this search box.

CNCD: Ce trebuie să facă Iohannis după acuzaţiile de antisemitism ale lui Laufer

Ilan-Laufer

„Am înţeles că Ilan Laufer intenţionează să depună o plângere la CNCD. Laufer a mai fost ministru în guvern, numit de Iohannis”, a spus Asztalos Csaba, şeful CNCD.

Preşedintele Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a declarat la Digi24 că acuzaţiile lui Ilan Laufer sunt extrem de grave, fiind un subiect sensibil nu numai în România, ci şi în întreaga lume.

Potrivit acestuia, au mai fost trei dosare privind etichetarea de nazism a lui Klaus Iohannis.

„Se continuă utilizarea unor stereotipuri şi prejudecăţi. În lupta politică se folosesc acesre elemente şi este regretabil”, a adăugat şeful CNCD.

Ilan Laufer, acuze uluitoare la adresa lui Iohannis: Refuzul său în ceea ce mă privește, un act de antisemitism

El a explicat şi care este procedura într-un astfel de caz.

„În principiu, când avem victima unei posibile fapte de discriminare trebuie să primim o plângere. Nu am mai avut o asemenea plângere care să se refere la refuzul de a fi numit ministru.

Laufer a emis deja un mesaj public, Iohannis trebuie să spună  „nu l-am numit pe Laufer din următoarele motive”. Ar ajuta o explicaţie a preşedintelui. Avem o o procedură în discriminare”, a explicat şeful CNCD.

Potrivit lui Asztalos Csaba, Iohannis poate răsturna acuzaţiile spunând „care au fost motivele refuzului la numire”, a explicat şeful CNCD.

FOTO: Foxcrawl

Un răspuns

  1. Senzatia mea este ca totusi, Iohanis are sfatuitori slabi, si el un individ slab si una este „politica” de asfaltari si retele de apa sau canalizare in Sibiu si cu totul alta este politica nationala in relatia interna si cu atat mai mult in cea europeana sau internationala.
    Sunt 3 nivele de analiza si decizie, sunt 3 straturi in care (in fiecare dintre acestea), „verbum-ul”, „cuvantul alesului” trebuie sa fie unul care:
    – la nivel national trebuie sa se exprime, sa acorde sau sa gratuleze, cu modestie (prin calitati personale), sa aiba in „dressingul sau interior o buna judecata politico-economica (nepartizana atat politic cat si economic) si o intelegere (deasupra „vulgului sau a „majoritatii”) in privinta tuturor problemelor din societatea noastra, prin actiune incontestabila, de-acolo, din inaltimea suprema creata special pentru el, domolind spiritele temporar incalzite, incercand sa puna in acord interesele economice ale tarii alaturi, sau in opozitie cu cele apartinand „strainatatii „apropiate” adica europene sau „indepartate”, oricare ar fi ele. Si sa aiba bun simt si sa fie calauza pentru cei care nu si-au clarificat „calea”, care intreaba si trebuie sa primeasca un raspuns corect, atat din punct de vedere legal cat si uman.
    – la nivel european, el are mai multe „provocari” pornite din „Europa noastra”, doamna asta cam batrana, cu oase moi, inflexibila si cam intransigenta si care se pare ca nu este chiar asa de „a noastra” si care (de asemenea) se pare ca este un pic mai si prea selectiva decat este perceputa la „opinca” si care (in afara destinatiei finale ale unei expedieri, de obicei pe TIR si incasarii) nu prea este interesata de obligatiile ei firesti intru propasirea „coloniei” care se misca cu viteza, „legala”, cu priviri doar in pamant (fara legatura cu telefonul), cu zeci de mii de maini intinse (spre rusinea trans-epocala a „descalecatorilor, a ziditorilor de neam si tara”, nu „uitati” (ci necunoscuti vreodata), sute de mii de picioare „agile” dar prea scurte in traseul imposibil stabilit de „ai nostri”. Cred totusi, chiar pornind de la o situatie nefavorabila data, ca un Presedinte al unei tari precum Romania, poate (doar daca este persoana potrivita) sa faca ceva mai mult decat „a facut taica-su”. Adica sa vorbeasca mult, aprig si tare sau sa taca prelung, in functie de interesele acestei tari, si sa nu manance si sa nu doarma noaptea si sa se sleiasca pe picioare de dragoste pentru aceste pamanturi si acest neam, precum Basarabii si Musatinii, sa sfintesca cu viata si trupul lui nevolnic si efemer (ca o incununare), toata dragostea in care a fost primit si adoptat de acest popor, as indrazni sa spun unic, prin lasitatea si cutezanta lui, prin tradarea, lipsa de Dumnezeu si credinta lui, prin raceala si mila lui, prin ceea ce ne reprezinta ca neam (sa nu ne fie rusine cu ce „suntem” si niciodata nu vrem sa mai pribegim pe la porti straine), asa suntem si asa vom fi in veci.
    – la nivel international ne aflam intr-o plasa de paianjen creata inca din vremea lui Iliescu adica accederea la NATO. Dar raul nu este alianta cu NATO (raul cel mic pentru Romania, as indrazni sa afirm „insesizabil” sau aproape ca „frecarea cu aerul”) ci raul aproape absolut, venit „la pachet” (nu se cunoaste absolutul) este asa zisul „parteneriat strategic” cu SUA, o mizerie post-sclavagista creata de acesti tirani absoluti (creati din rebuturile vechiului continent), care s-au folosit de o Europa mult efeminata, chiar daca insasi notiunea de razboi de atac dar si de aparare (medieval si modern) ii apartine, ei, acum singura, cu trusoul ei de virgina, fara aparare in fata „liderului” care, ca si responsabilitati dupa schimbarea de dosar „portocaliu”, „nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase”. Pozitia lui Macron difera de cea a lui Sarkozy prin simpla afirmatie ca la distrugerea Libiei „cocoselul galic” era doar un „sublocotenent” in armata de ganarali americani dar care, pe banii lui a executat loviturile aeriene si a distrus o mare parte a acestei tari. Macron nu plateste nimic si nici nu are de gand sa-si strice relatiile bilaterale cu Rusia sau China, de dragul unor stapani de sclavi (a caror educatie are legatura doar cu sclavia). Europa post – Merkel (pre democrata de felul ei) a inghitit galusca, a amutit si s-a dus „la melci in coarne”. Ce ar trebui sa faca al nostru Iohanis? In primul rand, fiind roman, de la alegerea in functie sa nu mai incerce sa-si umple golul mental cu lumina luata din Germania (inca unificata). Sa incerce (cat i-o da voie muierea lui) sa nu mai fie german ci sa fie roman, sa gandeasca si sa simta romaneste iar ,daca reuseste, va fi bine si pentru tara asta. Daca nu…,veti si vom vedea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri