Caută
Close this search box.

#Colectiv. Supravieţuitori, audiaţi în instanţă. Ana Maria Adam: Focul înainta bizar de repede

colectiv

Doi supravieţuitori de la #Colectiv au fost joi audiaţi în instanţă, în procesul în care sunt judecaţi patronii clubului şi fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

Judecătorul care a preluat de curând dosarul audiază martori pe bandă rulantă. După ce la începutul lunii au fost citate peste 20 de persoane, astăzi au fost chemate alte persoane care ar putea să aducă lămuriri în acest caz.

Ana Maria Adam a reuşit să iasă din club imediat după izbucnirea incendiului, ea nefiind rănită.

„În seara incidentului de la clubul #Colectiv era destul de multă lume, dar nu era înghesuială. Cred că erau 100 de persoane.

La prima rundă de artificii de lângă schela metalică, m-am speriat. Am zis: ‘Artificii? Nu e bine’. M-am tras în spate. Era ceva, un simţ. Am simţit că ceva nu e în regulă. I-am zis prietenei mele: ‘Hai la toaletă şi apoi mergem afară la o ţigară’.

Când am ieşit de la toaletă, care era lângă bar, am văzut că tavanul arde şi flăcările înaintau spre bar. Venea vâlvătaia. Am văzut că focul înainta bizar de repede.

Mi-am ţinut respiraţia şi am luat-o spre ieşire, profitând că era culoar liber lângă bar. Unii oameni nu se speriaseră, erau calmi. Probabil aşteptau să vină cineva cu un extinctor. La ieşire era deja înghesuială şi am fost ajutată să ies de prietena mea. Îmi pierdusem rucsacul şi nu m-am mai aplecat după el. (…)

După ce am ieşit din club, am luat-o la stânga ca să facem loc şi am dat de o uşă legată cu un lanţ. Un băiat mai masiv a rupt lanţul, însă uşa era blocată de un zid. Am sunat la 112 şi am văzut că se spărsese geamul de la uşa de la intrare, dar nu se mai vedea nimic.

Era totul negru. Între timp, au venit cei de la SMURD şi scoteau oamenii spre ambulanţe”, a relatat Ana Maria Adam, citată de Agerpres.

O tânără pe nume Andrea Bokor a declarat, în faţa judecătorului, că a ieşit din sala unde se ţinea concertul trupei „Goodbye to Gravity” cu doar câteva minute înainte de izbucnirea incendiului.

„Nu începuse spectacolul de artificii. Am ieşit şi după un minut am observat că vine lumea afară. În primele secunde, am crezut că doar e o pauză de concert, însă după o vreme am văzut panică şi fum. Eram la trei metri de uşa de la intrare. Am apucat să văd flăcări în partea de sus şi fum. Ne-am îndepărtat să lăsăm oamenii să iasă.

Audieri pe bandă rulantă

La un moment dat, ne-am apropiat de intrare pentru a-i căuta pe prietenii noştri. Se vedea la propriu o grămadă de oameni în fum negru. Erau persoane care nu mai puteau să iasă singuri şi se blocaseră. Erau mulţi care ajutau din afară, îi prindeau şi îi trăgeau la propriu din grămadă.

Ba chiar au fost unii care au intrat înăuntru după prietenii lor. Am auzit din interior ţipete ale oamenilor care nu puteau să iasă”, a povestit Andrea Bokor.

Un nou judecător a preluat acest caz în urmă cu aproximativ o lună și din acel moment lucrurile au început să se miște, spun chiar cei implicați în acest dosar. A programat termenele de la o săptămână la alta și a cerut să fie audiate foarte multe persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri