Caută
Close this search box.

VIDEO Copiii referendumului, scandal cu iz puţin cam liberal

pavel popescu

Primele audieri în dosarul „Copiii referedumului”. Autoritățile îi anchetează pe realizatorii spotului „Copiii referendumului”, lansat de agenția Papaya Advertising înainte de referendumul pentru familia tradițională.

Sesizarea depusă la Poliție a fost susținută de 15 parlamentari, 10 dintre ei din PNL. Robert Tiderle, directorul agenţiei, a dat explicaţii în faţa poliţiştior de la Direcţia de Investigaţii Criminale.

Robert Tiderele susţine că a avut toate aprobările pentru folosirea minorilor în clipul cu pricina. După publicarea listei cu parlamentarii nemulţumiţi de clipul Copiii Referendumului, Partidul Naţional Liberal s-a delimitat de acest demers.

Pavel Popescu îşi cere scuze public pentru ceea ce el numeşte „o greșeala pe care am făcut-o susținând, prin semnătură, un demers de care nu am știut și anunț că îmi retrag semnătura. Mi s-a cerut semnătura pentru o întrebare, nu pentru o plângere. Eu nu am semnat nici o plângere. Vorbesc de – intrebarea adresată Autorității pentru Protecția Copilului privind Clipul ”Copiii referendumului” realizat de Papaya Advertising.

Mi s-a cerut semnătura de către un coleg PNL, iar eu am semnat luând de bun ce mi s-a spus pe holul Parlamentului și anume că este vorba despre o inițiativă privind apărarea drepturilor minorilor în filmări destinate difuzării în spațiul public.”

Deputatul Pavel Popescu explică, în mesajul său, că a discutat cu directorul Agenției şi se simte vinovat că „a semnat ca primarul” fără să verifice cu atenție ce anume semnează.

„Îmi asum asta, (…) Pe viitor și tata dacă îmi va cere o semnătură am să verific de două ori înainte de-a semna!” şi-a încheiat Popescu scrisoarea în care îşi face mea culpa.

Varianta lui Popescu nu este susţinută de colegul de partid, deputatul Dumitru Mihăilescul: „Acum fiecare din dreptul lui răspunde ce vrea,” a declarat acesta pentru Hotnews. „Noi eram toți la o masă. Eu m-am implicat în referendum și sunt educat in felul ăsta. Toți ne-am asumat-o, fiecare in parte.”

Pe de altă parte, liberalul recunoaşte că a fost „o greșeală” faptul că sesizarea către Protecţia Copilului a ajuns la poliție. Un punct de vedere similar a avut şi Flrica Cherecheş.

Raluca Turcan a precizat şi ea că „sesizarea a fost făcută în nume personal de membri ai Grupului Ecumenic de Rugăciune.” şi că a fost o eroare că a apărut cu antentul PNL.

Cel mai vehement în reacţie a fost deputatul PNL de Timiş Ben-Oni Ardelean. Acesta a declarat, pentru Pressalert.ro, că „este total neetic faptul că au folosit acei copii în acest clip de campanie, făcând apel la scene naziste, de inchiziţie şi, bineînţeles, având o prestaţie care ţine mai mult de scenele de groază.” Singura sa observaíe este că sesizarea nu trebuia trimisă poliţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri