Caută
Close this search box.

Donald Trump denunţă alegători ilegali deghizaţi

donald trump

Preşedintele american, Donald Trump, s-a referit din nou la fraude electorale în Statele Unite, afirmând printre altele că unii americani se deghizează pentru a putea vota de mai multe ori, relatează AFP.

„Republicanii nu câştigă şi este din cauza unor voturi potenţial ilegale”, a declarat Donald Trump pentru Daily Caller, la peste o săptămână după alegerile de la jumătatea mandatului, în urma cărora democraţii au preluat controlul Camerei Reprezentanţilor.

Florida a ordonat sâmbătă o nouă numărătoare a voturilor pentru postul de guvernator al statului şi pentru un post de senator la Washington. Agravând o situaţie deja tensionată, mai mulţi responsabili republicani au vorbit despre cazuri de fraudă, fără să îşi susţină acuzaţiile.

Denunţând „indivizi carte se aşează la coadă şi nu au absolut niciun drept să voteze”, al 45-lea preşedinte al SUA a mers mai departe. „Uneori, se întorc la maşina lor, îşi schimbă pălăria, îşi schimbă tricoul, revin şi votează din nou”, a adăugat el.

„Este o adevărată ruşine ce se petrece”, a mai spus şeful statului. În SUA, nu există carte de identitate şi fiecare stat defineşte documentele necesare pentru identificarea la secţiile de votare.

Mai multe state conduse de republicani au impus reguli foarte restrictive, democraţii denunţând măsuri care vizează excluderea a numeroşi alegători proveniţi din rândul minorităţii afroamericane, latinoamericane sau amerindiene.

Donald Trump a răspuns acestor critici minimizând natura documentelor cerute pentru a participa la alegeri. „Dacă mergeţi şi cumpăraţi cereale, aveţi şi documente de identificare care vă permit să votaţi”, a spus el fără să intre în detalii.

În noiembrie 2016, la câteva zile după alegerea sa ca preşedinte al SUA, Donald Trump a vorbit despre milioane de persoane care, în opinia sa, au votat ilegal la alegerile prezidenţiale, unde a înfruntat-o pe democrata Hillary Clinton.

De atunci, nici un element concret nu a venit în sprijinul afirmaţiilor sale, mai scrie AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri