Caută
Close this search box.

Europa Unită la centrifugă

Foto: Magna News

Surescitare politică la București, surescitare preelectorala la Bruxelles.

Drept care, vorba cântecului popular, “Eu mânie, tu mânie/Dragoste cum să mai fie”. Disputele politice din cele două capitale (că și cele din multe alte capitale europene), structural diferite de altfel, refulează însă nedorit unele în altele și rezultatul e acutizarea în plus a isteriei din Europa instituțional integrată dar practic tot mai frământată și mai centrifugată. Explicații sunt cu duiumul, și aici, și acolo, dar una reușește “sa apropie” cumva cele două realități printr-un set de non-valori comune: deficitul de democrație, politicianismul și interesul îngust. Și unii, și ceilalți, au și n-au dreptate. Dar contenciosul e prea încărcat și încurcat pentru a putea fi expediat în câteva fraze. De reamintit, măcar, câteva dintre cele mai recente (in)volutii.

La București continuă criză cronicizata din domeniul justiției, prin blocarea acțiunilor judiciare anticorupție (paralizarea activității DNA, contestarea ministrului Justiției și a Procurorului General, disputele pentru modificarea – sau nu – a Codului Penal și a celui de Procedura Penală, etc.), amplificarea divergențelor dintre Președinție și Guvern, din Parlament și între partide, pe aceste teme și altele.

Citește și: Viorica Dăncilă: România trebuie să rămână în Uniunea Europeană

La Bruxelles (și Strasbourg) competiția, tot mai politizată, pe configurarea – prin alegeri – a viitorului Parlament și a viitoarei Conmisii Europene, vălul neopopulist de dreaptă în creștere, gesionarea Brexitului (oarecum pe cale de lămurire), precaritatea proiectelor esențiale ale Europei Unite (cu mai multe viteze, concentrică etc.), disfuncțiile din tandemul franco-german, relațiile abrazive cu Statele Unite etc. Și, parcă n-ar fi deajuns, măsurile punitive produse la Bruxelles față de “recalcitrantii” din Europa Centrală și de Sud – Visegrad, Austria, Italia, mai nou și România. “Dupa Polonia și Ungaria, e rândul României să suscite neliniște în Uniune”, scrie bine informatul ziarist francez jean Quatremer, lăsând parcă să se înțeleagă că se lucrează după un plan antestabilit. “Inainteaza încet, dar sigur”, îl confirmă un diplomat vesteuropean. Că dovadă, rezoluția Parlamentului European privind statul de drept din România și raportul MCV, care prezintă recomandările că obligații, dar care, se obiectează la București, ignoră suveranitatea, siguranță, ordinea de drept, Constituția (după cum susțin oficiali români).

Iar înalții birocrații de la Bruxelles și parlamentării de la Strasbourg plusează. Parlamentul European exprimă “ingrijorarea tot mai mare în legătură cu democrația și statul de drept în Malta, Slovacia și Romania” și cere crearea unui “Mecanism pentru protejarea democrației în Europa”, după ce a solicitat aplicarea Art. 7 al Tratatului UE Ungariei și Poloniei iar, mai nou, a amenințat cu reducerea facilităților UE acordate R. Moldova.
În sfârșit, pentru că escaladarea să urce la noi cote ale cacofoniei, unii iau în calcul preluarea președinției în exercițiu a Consiliului European, ce revine de drept României, de către Finlanda și premierul de la Helsinki s-a și grăbit să-și ofere serviciile și să preia “povara”.

Capac la toate pune declarația președintelui României, care declară public că țara să (a noastră, a tuturor, de fapt) n-ar fi pregătită să-și onoreze această responsabilitate europeană.

“O nouă demonstrație că Uniunea se confruntă cu o criză esentiala”, scrie, până una-altă, ziaristul Jean Quatremer, care, spune el, una care “poarta în germene spargerea Uniunii”

Un răspuns

  1. Articol,neinteresant….nu cuprinde,cuvinte ca…amestecul Rusiei….bolsevism…Krelmin….deci nici-un chichirez..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri