Caută
Close this search box.

Surse anonime: Jamal Khashoggi a fost aruncat la canalizare după dizolvarea în acid

Jamal Khashoggi

Asasinii jurnalistului Jamal Khashoggi, ucis pe 2 octombrie în interiorul consulatului saudit din Istanbul, s-au debarasat de corpul său aruncându-l în canalizare după ce l-au dizolvat în acid, a relatat sâmbătă cotidianul turc Sabah, citat de AFP și preluat de Agerpres.

Analiza unor prelevări efectuate în sistemul de canalizare al reşedinţei consulului saudit din Istanbul a permis detectarea unor urme de acid, scrie cotidianul proguvernamental, fără să citeze surse.

Anchetatorii estimează că trupul lui Khashoggi, care avea o atitudine critică la adresa puterii de la Ryad, a fost dizolvat în acid şi, după ce s-a obţinut o consistenţă destul de lichidă, autorii crimei au deversat-o în canalizare, potrivit Sabah.

Khashoggi a fost asasinat pe 2 octombrie de către un comando saudit, în interiorul Consulatului Arabiei Saudite din Istanbul, unde a mers pentru demersuri administrative.

După ce mai întâi au negat în mod ferm asasinatul, autorităţile saudite au afirmat în cele din urmă că jurnalistul a fost ucis în cursul unei operaţiuni neautorizate de către Ryad.

Într-un articol publicat pe 2 noiembrie de către cotidianul The Washington Post, cu care colabora Khashoggi, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat ”cele mai înalte eşaloane ale guvernului saudit” că au comandat asasinarea jurnalistului, excluzându-l totuşi pe Regele Salman.

Presa turcă apropiată puterii şi responsabili turci care s-au exprimat sub protecţia anonimatului nu au încetat să spună că în asasinat este implicat prinţul moştenitor saudit, Mohammed Ben Salman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri