Cea mai importantă gimnastă din istoria omenirii, Nadia Comăneci, împlineşte astăzi 57 de ani. Cu această ocazie, redacția noastră urează celei mai valoroase gimnaste a tuturor timpurilor, o bună prietenă a MagnaNews, un sincer și cald La Mulți Ani, cu tot ce e mai bun și mai frumos pe lume !
Născută la Oneşti, Nadia este prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic. A fost pe 18 iulie 1976, la JO de la Montreal, în proba de paralele.
În cariera ei a obţinut nu mai puţin de 9 medalii la Olimpiade: 5 de aur, 3 de argint şi una de bronz.
Nadia a concurat pentru prima dată la nivel naţional în România în 1970 şi şi-a încheiat cariera 14 ani mai târziu.
Dar să reluăm o biografie de excepție ! Nadia Comăneci s-a născut pe 12 noiembrie 1961, la Oneşti. La 6 ani, a început să practice gimnastica, iar la vârsta de numai 11 ani a ocupat primul loc în proba de individual compus a Campionatelor naţionale de juniori şi în concursul pe echipe.
În 1973, la Campionatele Internaţionale de Gimnastică ale României, a cucerit cinci medalii de aur.
În 1975, la 14 ani, Nadia Comăneci a ocupat primul loc la Campionatele Europene în patru probe: individual compus, sărituri, paralele inegale şi bârnă şi a cucerit medalia de argint la sol. În competiţia preolimpică, desfăşurată în acelaşi an, Nadia Comăneci a obţinut medalia de aur la individual compus şi la paralele inegale.
În 1976, la Montreal, Nadia Comăneci a obţinut titlul olimpic absolut, cucerind trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), una de bronz (sol) şi argint cu echipa. Nadia a devenit atunci prima gimnastă din istorie căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (de 7 ori).
În 1980, la Jocurile Olimpice de la Moscova, Nadia Comăneci a obţinut două titluri, la bârnă şi sol, şi două medalii de argint, la individual compus şi cu echipa. S-a clasat a doua la individual compus după sovietica Elena Davîdova. Atunci, Nadia a fost obligată să îşi aştepte nota mai bine de o jumătate de oră, până ce Davîdova şi-a încheiat exerciţiul, fapt ce a generat un scandal imens.
În 1989, cu o lună înainte de căderea regimului condus de Nicolae Ceauşescu, Nadia Comăneci a fugit din România comunistă, stabilindu-se în Statele Unite ale Americii.
În 1996, Nadia Comăneci s-a căsătorit cu Bart Conner, campion de gimnastică american, dublu campion olimpic, ceremonia având loc la Bucureşti.
În 2006, Nadia Comăneci a devenit mamă, dând naştere unui băiat, Dylan Paul.
Împreună cu soţul său, Bart Conner, Nadia Comăneci deţine Academia de Gimnastică Bart Conner Gymnastics Academy din Oklahoma City.