Caută
Close this search box.

Monica Macovei a demisionat din partidul pe care l-a fondat

monica macovei

Europarlamentarul Monica Macovei a demisionat din Partidul M10, pe care l-a fondat în anul 2015, anunță un comunicat de presă al partitului M10.

Potrivit unui comunicat al Partidului M10 transmis miercuri, actuala conducere a formaţiunii, condusă în prezentde Adela Mirza, îi mulţumeşte Monicăi Macovei pentru activitatea desfăşurată şi pentru iniţiativa întemeierii ”acestui vehicul politic dedicat generaţiei tinere”.

”Marţi, Monica Macovei, membru M10 şi europarlamentar, şi-a dat demisia din partidul pe care l-a fondat în anul 2015. Partidul M10 îi mulţumeşte doamnei Macovei pentru activitatea sa în cadrul partidului, pentru iniţiativa întemeierii acestui vehicul politic dedicat generaţiei tinere – vehicul care a demonstrat că se poate face şi altfel de politică. Chiar dacă viziunea strategică şi orientarea doctrinară a doamnei Monica Macovei nu a coincis întotdeauna cu cea a partidului, domnia sa rămâne un simbol al luptei anticorupţie şi al politicii responsabile, dovedite atât ca Ministru al Justiţiei cât şi ca Europarlamentar. Îi mulţumim şi îi urăm succes în continuare!”, precizează comunicatul de presă.

Un răspuns

  1. Recunosc, este o nenorocire nationala.
    A aflat si Papa si Kennedy si Menunorut si Keops.
    Doamneee…, cum poti si tu poti si cand poti si cand nu poti si altii nu pot cand tu poti, dar daca nu mai poti este pentru ca cu „seva” ta creatoare ai inseminat-o pe acesta muritoare si de aceea si tocmai de aceea ea a primit dumnezeirea (femeiasca) din aceal ceva (nu cunoastem fiinca suntem mici, organul de contact), in legatura poate cu Puscasu` Marin, cu cerul senin, cu nasu` prea fin, cu valul platin, cu omu` cretin, sarpele cu venin, statul strain si palma lata din san (din sanul acestei natii).
    Este o pierdere incomensurabila, precum 2 picaturi de bale curse cand ai vazut o prajitura care semana cu ceva ce tocmai ai „gustat” cu o seara inainte.
    Este inacceptabil, la nivelul Creatorului si creatiei, in umbra Dracului si fara menajamente dantesti, ca o entitate unica, diafana si virila, a doua oara unica precum a treia oara unic in a patra oara unicitatea lui este orice Procuror.
    Nu mai multumim Partidului, iti multumim tie Doamne ca ai creat asemenea modele de urmat, pline de tot ce e mai gol, goale de tot ce e mai bun, doar intunericul stupid in sideralul coborator poate avea sentimente, dincolo de noi, trecute de Limb, in aula Infernului, la caldura, in ceaunul cu catran.
    Draga Monica, M10 este un cod pe care doar astrele (si nu numai din galaxia noastra) il vor memora, etern, imuabil (mica nevoie pleonastica) in expansiunea lui pana cand se va contracta brusc si va deveni un punct cu masa infinita si o „gaura mai neagra” chiar decat realitatea pe care o exprimi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri