Caută
Close this search box.

Olanda este de părere că ideea unei armate europene este prematură

armata comuna europeana

Apelurile Franţei şi Germaniei în favoarea creării unei armate europene sunt premature, a declarat vineri premierul olandez Mark Rutte, adăugând că securitatea continentului nu poate fi garantată decât în cadrul NATO, potrivit France Presse.

„Ideea unei armate europene merge prea departe pentru Olanda”, a apreciat Rutte în conferinţa sa de presă săptămânală, citat de Agerpres.

„Franţa şi Germania acţionează în mod prematur. În ceea ce priveşte Olanda, NATO rămâne piatra de temelie a politicii noastre de apărare”, a insistat el.

Săptămâna trecută, preşedintele francez Emmanuel Macron a propus crearea unei armate europene pentru a apăra continentul european în faţa Chinei, Rusiei şi chiar a SUA.

Ideea sa a fost respinsă cu fermitate de preşedintele american Donald Trump, care a calificat iniţiativa omologului său francez drept extrem de insultătoare şi a sugerat ca Europa „să-şi plătească mai întâi partea sa la NATO pe care SUA o subvenţionează pe scară largă”.

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat marţi sprijinul faţă de propunerea preşedintelui Macron, într-un discurs rostit în Parlamentul European, reunit la Strasbourg, apreciind că o armată europeană ar putea fi o bună completare la NATO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri