Caută
Close this search box.

Paul Stănescu face dezvăluiri după demisie. Ce a spus despre Dragnea şi Dăncilă

dăncilă

La o săptămână după ce PSD i-a cerut demisia, Paul Stănescu a anunțat luni după-amiază că a demisionat din Guvernul României. Aceasta după ce Klaus Iohannis a refuzat revocarea sa.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale a dezvăluit că premierul Viorica Dăncilă nu l-a trecut pe lista miniștrilor remaniabili, în schimb, Liviu Dragnea  a cerut acest lucru.

Paul Stănescu, unul dintre contestatarii lui Liviu Dragnea, mai spune că acest lucru s-a întâmplat din cauza „poziției sale publice”, potrivit digi24, şi a precizat că nu a mai vorbit „de foarte mult timp” cu şeful PSD.

Întrebat dacă e de părere că i s-a făcut o nedreptate, Paul Stănescu a spus: „Nu, în politică se poate întâmpla orice. În CEx am avut o discuție cu Liviu Dragnea, de jumătate de oră, și cu dl Buzatu. Am discutat, am spus că nu e bine ce se întamplă în partid, cu excluderi, și dl Dragnea nu a îndrăznit să spună că vrea să pună în discuție și poziția mea în guvern. Putea să spună dinainte”. El i-a mulțumit premierului Dăncilă.

„Eu nu am fost pe listă, remaniabil, și atunci președintele Dragnea a spus: trebuie să punem în discuție poziția în Guvern a lui Paul Stănescu. Putea să să spună de la început și eu îmi dădeam demisia, nu e nici o problemă”, a mai spus ministrul demisionar.

„Sunt un om de onoare, responsabil, implicat. Nu m-am ținut de scaune, nu am o miză personală”, a spus el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri