Caută
Close this search box.

Petru Luhan: România va primi în plus de la Uniunea Europeană 2,3 miliarde de euro

Petru Luhan, coordonatorul Comisiei pentru fonduri europene şi dezvoltare regională din Partidul Național Liberla, a declarat vineri seara, la o întâlnire cu antreprenori din Vâlcea, că România va primi de la Uniunea Europeană (UE) pentru exerciţiul financiar 2021-2027 un buget cu 2,3 miliarde de euro mai mare decât cel actual, anunță Agerpres.

„Avem negociate sumele şi creşterile cele mai mari de buget la nivel european. (…) Am avut onoarea să fiu chemat la Parlamentul European chiar acum două săptămâni, când a fost dezbaterea pe bugetul pentru perioada de programare 2021-2027, şi vă spun că am reuşit să sporim bugetul de 43 de miliarde de euro cu încă 2,3 miliarde de euro. Deci, practic, bugetul pe următorul exerciţiu bugetar va fi cu 2,3 miliarde de euro mai mare. Aceasta este versiunea trecută deja de grupurile politice şi trecută deja şi votată în comisiile de specialitate”, a precizat liberalul.

Pe de altă parte, Luhan spune însă că este îngrijorat de faptul că, deşi are la dispoziţie sume mari din partea UE, România rămâne ţara europeană cu cel mai mic grad de absorbţie a acestor fonduri, sub 10%.

Citește și: Copiii devin spiridusi la Muzeul Satului

„De exemplu, pe Programul Operaţional Infrastructură Mare – iar România încă are nevoie de investiţii în infrastructură, fie că vorbim de autostrăzi, fie că vorbim de drumuri naţionale, drumuri judeţene, drumuri comunale – avem doar 9,4% grad de absorbţie şi astăzi, când vorbim, noiembrie 2018, suntem demult trecuţi de jumătatea perioadei de programare 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2020. Avem Programul Operaţional Regional, care are un grad de absorbţie de 6,2%, iar aici finanţăm şi sectorul public şi mediul privat. Pe Programul Operaţional Competitivitate, prin care se finanţează industria IT, cercetarea, dezvoltarea şi inovarea, avem 0,36%. Pe formare profesională, unde, iarăşi, România se confruntă cu o mare problemă, pentru că nu avem muncitori calificaţi, UE a pus la dispoziţie 5,4 miliarde de euro pentru ca noi să luăm forţa de muncă existentă, mai tânără şi mai puţin tânără, şi să o adaptăm necesităţilor pieţei din România, dar gradul de absorbţie este de 0,0%’, a mai afirmat Luhan.

Petru Luhan a participat, vineri seara, la o dezbatere organizată de Organizaţia Femeilor Liberale, la Râmnicu Vâlcea, cu antreprenori din judeţ, pe tema accesării fondurilor europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri